Mai multe etaje ale Pentagonului au fost evacuate joi, după o suspiciune de contaminare a aerului prin sistemul de ventilație, au anunțat autoritățile americane.
Știre în curs de actualizare...
Update 2:
Pentagonul a fost blocat și evacuat parțial joi din cauza unei alarme false declanșate de un senzor pentru materiale periculoase, au declarat pentru CNN două surse familiarizate cu situația. Până în acest moment, alte publicații nu au confirmat independent această ipoteză sau circumstanțele exacte ale incidentului.
Update 1:
Echipa de intervenție pentru materiale periculoase a Agenției pentru Protecția Forțelor din cadrul Pentagonului răspunde la incident, cu sprijinul Departamentului de Pompieri al comitatului Arlington, potrivit purtătorului de cuvânt al departamentului, căpitanul Jamie Jill. O postare pe rețelele sociale a serviciului Arlington Fire & EMS a transmis că echipa pentru materiale periculoase a Departamentului de Pompieri din comitatul Arlington operează la Pentagon „în timpul unui incident cu materiale periculoase”.
„Aceste teste suplimentare ar putea dura între una și două ore. Echipele de intervenție sunt la fața locului și pregătite să sprijine ocupanții clădirii, dacă va fi necesar. Este posibil să observați personal de intervenție din mai multe agenții și măsuri de precauție desfășurate în curtea centrală. Vă rugăm să nu interpretați greșit aceste activități”, se arată în mesaj.
Etajele doi până la cinci, în coridoarele patru până la șapte ale complexului extins al Pentagonului, au fost izolate, au declarat două dintre surse. A treia sursă a declarat pentru CNN că polițiștii din clădire poartă măști de gaze și echipament complet de protecție chimică.
Știre inițială:
Mai multe etaje ale sediului Departamentului american al Apărării din Washington au fost evacuate joi în urma unei suspiciuni de contaminare a aerului prin sistemele de ventilaţie, potrivit Reuters.
Pompierii investighează incidentul, a semnalat serviciul pentru situaţii de urgenţă din comitatul Arlington într-o postare pe reţeaua socială X.
Clădirea Pentagonului a fost închisă şi personalul de la etajul doi până la etajul cinci a fost evacuat, relatează CNN, citând surse neidentificate. Conform aceluiaşi post, echipele de intervenţie purtau măşti de gaze şi combinezoane de protecţie chimică.
Sistemele au detectat o problemă de calitate a aerului care necesită măsuri de precauţie
"Pentagonul dispune de sisteme sofisticate pentru a asigura siguranţa clădirii şi a ocupanţilor acesteia. Aceste sisteme au detectat o problemă de calitate a aerului care necesită măsuri de precauţie până când vom determina semnificaţia acesteia", a explicat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sean Parnell.
"Departamentul (Apărării) a pus în aplicare protocoalele standard de protecţie, inclusiv un ordin de izolare pentru zona afectată. Echipele de intervenţie sunt la faţa locului şi pregătite să ajute ocupanţii clădirii", adaugă oficialul citat, conform Agerpres.
Clădirea Pentagonului, cu forma sa distinctivă în cinci laturi, este una dintre cele mai mari clădiri administrative din lume și a fost lovită în timpul atacurilor teroriste comise de Al-Qaeda la 11 septembrie 2001. Complexul se întinde pe aproximativ 600.000 de metri pătrați. În fiecare zi, aproape 30.000 de militari și angajați civili își desfășoară activitatea în sediul Departamentului american al Apărării.
CITEȘTE ȘI: Google și Pentagonul negociază un acord secret pentru dezvoltarea AI


