OUG RECTIFICARE BUGETARĂ. Buget mai mic pentru IMM. Prima reacție

Ministerul Finanțelor Publice a publicat, pe site-ul său, vineri, proiectul de OUG cu privire la rectificarea bugetară pe 2016. 

”Potrivit proiectului de OUG după analiza execuției veniturilor bugetare derulată pe parcursul primelor nouă luni ale anului, bugetul Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri se diminuează cu 35,4 milioane lei reprezentând economii identificate de ordonatorul principal de credite, în principal la proiectele cu finanțare din fonduri europene nerambursabile și programele de stimulare a întreprinderilor mici și mijlocii. CNIPMMR îşi exprimă dezamăgirea pentru diminuarea bugetului alocat programelor destinate IMM-urilor, având în vedere valoarea scăzută a acestor finanţări şi număr mic de potenţiali beneficiari, raportat la numărul de IMM-uri care au nevoie de susţinere prin aceste programe”, transmite CNIPMMR, potrivit unui comunicat de presă. 

Sursa citată precizează, printre cauze, că ”toate programele au fost lansate târziu, respectiv în a doua jumătate a anului 2016, fapt care dus la imposibilitatea implementării proiectelor asumate de aplicanţi, mulţi dintre aplicanţi renunţând la acestea.”

[citeste si]

Președintele CNIPMMR, Florin Jianu, a precizat, că ”Problemele apărute în implementarea programelor pentru IMM-uri puteau fi depăşite prin lansarea în primele 3 luni ale anului a tuturor procedurilor, astfel aplicanţii având timp să implementeze planurile de afaceri asumate. De asemenea, trebuie efectuate modificări pe unele proceduri, privind condiţiile de implementare. De exemplu, în cazul programului pentru intreprinzătorii debutanţi - SRL-D, ca şi în cadrul programului pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului la finanţare – START, s-a introdus condiţia ca beneficiarul să facă dovada achitării integrale a cheltuielilor efectuate, acest lucru fiind deosebit de greu de realizat pentru un întreprinzător debutant care nu dispunea de sumele necesare pentru asigurarea finanţării planului de afaceri. CNIPMMR propune ca în anul 2017, programele să fie lansate în prima parte a anului, fiind necesară şi o evaluare a ratei de succes pentru anumite programe din anul 2016. Programul pentru dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă care a avut succes în anul 2016, trebuie să aibă un buget mărit. Dorinţa noastră ar fi fost ca şi în acest an bugetul programului de comerţ să fie mărit prin redistribuirea sumelor de la proiectele care nu au reuşit să consume întregul buget sau nu au mai fost lansate, evitându-se ca sumele destinate antreprenorilor să fie pierdute.”

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy