Redresarea Profesorul Nouriel Roubini, cel care a anticipat criza mondială din 2008, susține că piețelor financiare ale lumii se vor prăbuși în 2013. Economistul spune că deocamdată piețele afișează o scădere lentă, pe fondul volumului uriaș de lichidități pompată de băncile centrale. Criza nu mai poate fi acoperită cu bani, în orice caz, nu până nu se rezolvă problemele Europei, Statelor Unite și Chinei. Din perspectiva lui Roubini, anul viitor vor spori riscurile economice și politice, iar investitorii vor începe să vândă toate activele care sunt, mai mult sau mai puțin, legate de aceste riscuri, potrivit incomemagazine.ro.
Deși în iulie piețele mondiale au început să avanseze, evoluția și-a pierdut deja din elan. Economistul susține că schimbarea nu este întâmplătoare, fiind influețată de absența unor semne clare de îmbunătățire a perspectivelor de creștere în statele dezvoltate și cu precădere în țările emergente. În speță, corecția piețelor se va produce mai devreme decât s-a anticipat inițial, bazându-se ultimelor date macroeconomice.Nouriel Roubini explică de ce nu va exista o creștere susținută nicăieri în lume în 2013: 1. În zona euro, recesiunea s-a extins din țările periferite spre centru: recesiunea începe în Franța, în timp ce Germania se străduiește fără succes să contracareze o dublă lovitură (încetinirea ritmului în Asia și degradarea situației din Europa de sud, piețe cheie pentru exporturile germane).
2. În SUA, creșterea economică rămâne tot mai slabă, menținându-se, pe tot parcursul anului, într-un interval de 1,5%-2%.
3. Japonia se apropie de o noua recesiune.
4. Marii exportatori de materii prime și-au încetinit activitățile, pe fondul problemelor din SUA, Europa și Asia.
5. Țările emergente, cele din grupul BRIC, dar și alte economii precum Argentina, Turcia și Africa de Sud, au încetinit în 2012.6. Ritmul lent în care evoluează economia Chinei va lua sfârșit, cel mai probabil, în urmatoarele trimestre, grație infuziilor financiare ale guvernului. Acest lucru nu va face decât să întărească instabilitatea modelului chinez de creștere economică.
7. În 2013, riscurile pentru creșterea mondială se vor adânci din cauza reducerii cheltuielilor bugetare. Ajungând la aproape 1% nu va fi suficient pentru relansarea economiei în 2013. Economistul precizează că piețele vor fi afectate și de riscuri sistemice, mult mai periculoase decât încetinirea economică: 1. Probleme nerezolvate. Deși Banca Centrală Europenă se străduiește să rezolve deficiențele si derulează discuțiilor privind uniunea bancară, bugetară, economică și politică, încă nu s-a găsit soluția potrivită. Grecia, Portugalia, Spania și Italia nu au ieșit din zona de risc, iar țările central-europene nu le mai pot acorda ajutor. 2. Prea multe riscuri politice. Peste tot în lume se înregistrează prea multă incertitudine politică. În multe state, instabilitatea politică este determinată de alegeri și referendumuri. 3. Probleme geopolitice. Eventualitatea unui confict între Israel și Iran rămâne ridicată, iar negocierile și sancțiunile nu vor reuși, după toate probabilitățile, să pună capăt ambițiilor Teheranului de a-și derula în continuare programul nuclear. Primavara arabă se va transforma, treptat, într-o iarna friguroasă din cauza instabilității locale – socială, economică și politică, potrivit aceleiași surse.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News