"Noua"-veche Lege a Educației. Ecaterina Andronescu: Trebuie practic rescrisă

Un proiect "nou" de lege a cutremurat presa, părinții și elevii. Printre modificările prevăzute în proiectul de lege se numără absența clasei zero, introducerea de calificative în gimnaziu la materii precum sportul și muzica, trei probe în plus la Evaluarea Națională din clasa a opta, examen de admitere la liceu. 

În realitate, proiectul de lege este din 2011. Forma lui veche a fost urcată pe site-ul Senatului, pentru a avea o bază de la care să plece discuțiile pentru noi modificări în sistemul educațional. Proiectul va fi supus dezbaterilor și se va ajunge la o formă finală diferită. 

"Acest proiect se află pe site-ul Senatului și este rezultatul unor dezbateri care au avut loc în Comisia de Învățământ în anul 2011, în încercarea noastră de a mai corecta, la vremea respectivă, câteva dintre derapajele din Legea 1. Ne-am dus cu el în plen, n-am reușit pentru că n-aveam majoritatea, Guvernul și-a angajat răspunderea pe ceea ce se numește Legea 1 și acesta este proiectul de pe site. Nu este un proiect nou", a spus Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației, pentru dcnews.ro

Proiectul de lege trebuie RESCRIS

Preşedinta Comisiei pentru Învăţământ din Senat a adăugat că "după opinia mea, trebuie schimbate foarte multe în sensul că au trecut patru ani, am văzut toate punctele nevralgice ale Legii 1, apoi au apărut, ca urmare a incompatibilității cu sistemul a Legii 1, la Comisia de Învățământ de la Senat, circa o sută de inițiative legislative de modificare a Legii 1, majoritatea lor venind din partea celor care la vremea respectivă susțineau Legea 1". 

De ce nu a fost rescris un proiect? 

"Eu cred că legea acestea trebuie practic rescrisă" opinează Ecaterina Andronescu. Întrebată de ce este readus un proiect vechi în discuții, cu multe puncte deja modificate diferit asupra cărora nu se mai poate reveni și de ce nu a fost rescris un proiect, președinta Comisiei pentru Învăţământ din Senat a precizat: "A fost o discuție între Minister și sindicate și-n discuția aceea s-au înțeles să pornească de la ceva ce există. Vor fi declanșate dezbaterile publice și încet, încet se va coagula o lege suficient de adecvată momentului în care trăim". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel