Ministrul care a fost cu Cioloș în SUA, atac la Ponta: este exact pe dos

Victor Grigorescu, ministrul Energiei, a postat un mesaj pe Facebook, după ce  Victor Ponta, deputat de Gorj, a anunţat pierderile din Energie. 

"Constat cu surprindere că suntem acuzați că pierdem "anumite" sume de bani din câteva proiecte din zona energetică. Investițiile din energie nu sunt joacă de copii și nimeni nu le face cu de la sine putere și după cum îl taie capul la un moment dat. În ultimii 20 de ani s-au făcut multe investiții de care nu își mai aduce aminte nimeni și nici statul român nu a tras vreun folos de pe urma lor. Faptul că suntem în negocieri avansate cu partenerii noștri și faptul că gestionăm cu maximă atenție fiecare aspect nu înseamnă că "pierdem bani". Cine știe cum se negociază în astfel de proiecte înțelege situația cu exactitate. Cine nu, se bucură de deschideri de autostrăzi care se prăbușesc la scurt timp după inaugurare", scrie ministrul Energiei pe Facebook, după revenirea din vizita efectuată în SUA alături de Dacian Cioloș.

"Povestea băgării în faliment a Complexurilor Energetice pentru că se dorește importul de energie e o temă pe care mai multe grupuri politice o vehiculează în jurul campaniei electorale. Realitatea este exact inversă, dar probabil cu cât spui ceva mai gogonat cu atât mai mult ai șanse să fii crezut de cei care nu verifică adevărul. În fapt, pentru prima dată, noi la Ministerul Energiei am publicat procentajul de dependență dintre consumul de energiei și producția de cărbune (de aproximativ 30%).

[citeste si]

Noi suntem cei care am schimbat paradigma de interpretare din zona marilor companii energetice din cazuri sociale în companii fundamentale pentru securitatea enrgetică. Și tot noi am stat și am lucrat din prima zi de mandat pentru a corecta dezastrul financiar pe care l-am moștenit la Complexul Energetic Hunedoara și la Complexul Energetic Oltenia.

Deși am publicat și balanța importurilor și se vede clar faptul că exportăm energie, se aruncă pe piață cu maximă iresponsabilitate ideea că de fapt am fi importat. Nu îmi rămâne decât să fac apel la calm, la moderație și echilibru când se discută despre sectorul energetic. Din pacate, atunci când în culpă este un fost înalt demnitar al statului, despre care nu se poate bănui că nu este la curent cu situația reală, manipularea electorală a sectorului energetic devine nepermisă. Sunt extrem de dezamăgit în legătură cu limbajul la care s-a ajuns în dialogul public.

Înțeleg să se discute orice, fără restricții, dar cu respectul cuvenit funcțiilor în care trecător ne aflăm unul sau altul. Ori dacă se ajunge la "glumițe" și insinuări de dragul unor ipotetice câștiguri electorale, nu am înțeles nimic din importanța unei demnități publice de vreme ce o luam în derâdere sau nu o respectăm așa cum se cuvine. Nu ne respectam, inainte de orice, propria noastră demnitate, de la înălțimea căreia pretindem că dialogam acum. Iar dacă după ce facem "glumițe" ne mai și plângem că nu suntem respectați, poate ar fi cazul să ne analizăm propriul discurs înainte de toate", a scris Victor Grigorescu pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel