Ministru: Situația este scăpată de sub control. Niște oameni au fost umiliți

Deputatul PSD Ionuț Vulpescu, fostul ministru PSD al Culturii, face un bilanț critic al tehnocraților care au condus acest minister în ultimul an. 

Iată ce scrie Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii în Guvernul Ponta: 

”Ce este al tehnocraților e pus la loc sigur! Doar niște nerecunoscători ar avea ceva de reproșat modului în care s-au ocupat de patrimoniu, și de cultură, în general, la guvernare fiind. Anul acesta tot ce a avut "Național" în titulatură, că e muzeu, că e teatru, operă sau orice altceva, a beneficiat de o atenție specială. Deunăzi, un consilier personal al unuia dintre cei doi miniștri ai Culturii de anul acesta se întreba dacă are sens să avem un Muzeu Național de Istorie. Cu alte cuvinte, la ce ne trebuie nouă atâtea instituții "Naționale" de cultură, când putem avea unele mici, mici, precum bisericuțele de lemn, să ne simțim mai aproape de... orice.

Cel puțin în cultură, guvernarea asta a fost un adevărat catalog de conflicte de interese. Şi de conflicte, pur și simplu. Cum spuneam, atenția a fost concentrată pe instituții cheie, de interes național, care adăpostesc valori uriașe, până la urmă, atât ca valoare simbolică, din categoria celor pe care se construiește o identitate națională, inclusiv în cultură, cât și ca valoare de piață, economică. De unde asaltul consilierilor personali ai ministrilor asupra conducerii acestor instituții. Rând pe rând au fost atacate și destabilizate. S-au organizat concursuri în grabă, la limita legii, cu dedicație.

Practic, situația este scăpată de sub control. Deciziile luate la vârf, în Ministerul Culturii, au sfârșit într-un soi de telenovelă, la nivelul instituțiilor pe care le-am amintit. Niște oameni au fost umiliți, deși nu au meritat acest tratament. Sunt solidar cu ei, le apreciez modul în care au servit și servesc interesul public. Și nu este deloc încurajator să vezi cum se compromite o instituție, Ministerul Culturii, pentru că unii au o agendă ascunsă, pe care o promovează, sub sigla lui.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel