Luka Modric, 'monedă de schimb' pentru Neymar. Real Madrid forțează transferul brazilianului

Neymar jr. foto: @PSG - FB
Neymar jr. foto: @PSG - FB

PSG şi Real Madrid sunt tot mai aproape de un acord pentru transferul lui Neymar.

Cluburile de fotbal Paris Saint-Germain şi Real Madrid sunt foarte aproape de a ajunge la un acord în privinţa transferului atacantului brazilian Neymar la gruparea din capitala Spaniei, anunţă cotidianul catalan Sport, care citează surse din cadrul negocierilor.

Madrilenii îl oferă în schimbul lui Neymar pe deţinătorul Balonului de Aur, croatul Luka Modric, plus suma de 120 milioane euro, adaugă publicaţia iberică, subliniind însă că brazilianul nu şi-a dat deocamdată acordul pentru această mutare, aşteptând în continuare un semn din partea Barcelonei, echipă la care doreşte să revină, după două sezoane petrecute pe Parc des Princes.

Paris Saint-Germain a plătit 222 milioane euro în vara anului 2017 în schimbul lui Neymar, banii reprezentând contravaloarea contractului acestuia cu FC Barcelona, iar relaţiile dintre cele două grupări sunt de atunci destul de tensionate.

Barca ar fi de acord cu întoarcerea lui Neymar pe Camp Nou, însă catalanii vor să-l vândă mai întâi pe compatriotul acestuia Philippe Coutinho, pentru a face rost de bani. "Totul se va juca în următoarele 24 de ore, însă Ney ar putea ajunge la Madrid", mai scrie Sport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel