Jogger 1,6 E-Tech, primul hibrid din istoria Dacia. Cu cât se reduce consumul

Facebook Dacia
Facebook Dacia

Dacia lansează curând primul model hibrid din istoria companiei, Jogger 1,6 E-Tech. 

Această maşină este realizată după modelul CMF-B al grupului Renault, are 4,55 metri lungime, 1,8 metri lăţime şi 1,6 metri înălţime. Garda la sol este de 20 cm, ceea ce îi conferă un aspect de SUV. 

Jogger se vinde acum în două motorizări, 1.0 TCe 110 şi 1.0 ECO-G100, cu alimentare pe benzină şi GPL. 

De anul viitor, însă, în ofertă o să apară şi motorizarea E-Tech, hibrid, bazat pe un motor de benzină 1,6 litri. Unitatea o să lucreze în combinaţie cu două motoare electrice, unul având rol de starter-generator. 

Va avea o putere maximă de 140 CP şi va avea şi o baterie litium-ion de 1,2 kWh. În oraş, maşina va putea fi condusă în regim complet electric. Sistemul de propulsie în afara oraşului va reduce consumul cu până la 40%, scrie promotor.ro

Testele EuroNCap 2022, finalizate. Dacia Jogger, rezultat dezamăgitor

Au fost finalizate testele de siguranţă EuroNCap 2022, fiind stabilite astfel cele mai sigure maşini din Europa. Modelul Dacia Jogger a primit o notă dezamăgitoare. 

Printre maşinile testate s-au numărat Alfa Romeo Tonale, Kia Sportage, Cupra Born şi Mercedes - Benz T-Class, care au primit fiecare câte cinci stele. De asemenea, BMW i4 şi Toyota Aygo X au primit patru stele fiecare, scrie Carscoops.com.

Un alt model care a primit patru stele a fost Honda HR-V. 

La polul opus s-a aflat Dacia Jogger, care a primit doar o stea. Dacia Sandero a primit la aceleaşi teste două stele. 

Cu toate astea, Dacia Jogger nu a fost de-a dreptul testată. Modelul este bazat pe aceeaşi platformă şi are multe dintre componentele structurale ale Dacia Sandero Stepway, maşină testată anul trecut. Astfel, Jogger moşteneşte rezultatele din 2021 ale familiei Sandero. 

Jogger pimeşte, astfel, 70% rating în ceea ce priveşte pasagerii adulţi şi 41% siguranţă în ceea ce priveşte utilizatorii vulnerabili ai drumului. În ceea ce priveşte pasagerii copii, Jogger a luat 69% rating de siguranţă, şi doar 39% în ceea ce priveşte asistenţa de siguranţă. 

Dacia Jogger, supusă testului ELANULUI. Cum s-a descurcat modelul românesc

Dacia Jogger a fost supusă testului Elanului de către spaniolii de la Km77. Iată cum s-a descurcat maşina românească. 

Testul elanului certifică dacă un autoturism se comportă corect și sigur atunci când evită un obstacol apărut brusc pe carosabil.

Testul se realizează doar pe asfalt uscat, cu un traseu pe care sunt amplasate conuri de semnalizare astfel încât să simuleze diverse obstacole, drumul și marginile carosabilului. Acesta este considerat trecut cu succes atunci când mașina parcurge traseul fără să lovească nici un con, la o viteză de 77 km/h, scrie promotor.ro.

După evitarea unui obstacol la viteza de 80 km/h, prin viraj scurt la stânga, şoferul profesionist care realiza testul nu a reuşit să mai revină pe banda iniţială. 

"Poate vă gândiţi că am uitat să întorc volanul spre dreapta, ca să revin pe bandă. Unii ar spune că nu sunt un şofer bun. De fapt, ceea ce s-a întâmplat este că la această viteză Dacia Jogger nu virează. De fapt, ea prelungeşte traiectoria maşinii. Rezultatul este că e foarte dificil pentru şofer să ducă maşina unde vrea. 

De fapt, pentru a evita obstacolele şi pentru a evita să mergem pe contrasens, viteza maximă trebuie să fie 70 km/h. Şi tot mai există o întârziere la virajul care ne aduce pe banda corectă", au spus specialiştii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel