Ionuț Vulpescu: Ministerul Culturii va beneficia de 2% din încasările Loteriei Române

Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, a anunțat „o veste extraordinară” care ar urma să se concretizeze marți.

Ionuț Vulpescu a declarat în exclusivitate pentru DCNews că astăzi se va decide dacă Ministerul Culturii va reprimi două procente din încasările Loteriei Române, așa cum s-a întâmplat până în 2012.

„Astăzi eu sper să avem o veste bună, să se concretizeze o inițiativă pe care eu am avut-o și Guvernul și-o asumă, de a reveni la două procente din încasările Loteriei Române venite către Cultură, ceea ce ar fi un lucru extraordinar. (...) Banii vor merge către cultura vie, în creatori, în ONG-urile culturale, în operatorii culturali. Sunt inclusiv proiecte de cultură scrisă, cărți, edituri care vor beneficia de asta, sunt proiecte care vizează revistele culturale, evenimente, artele spectacolului și este o măsură extraordinară”, a anunțat Ionuț Vulpescu, marți, la DCNews Live.

Întrebat cât ar însemna această sumă, ministrul Culturii a răspuns: „O să vedem, o să facem și niște simulări și o să plecăm de la datele reale. Banii aceștia s-au dat până în 2012. În 2012 s-a întrerupt alocarea acestor două procente și Administrația Fondului Cultural Național a avut probleme majore și era chiar în pragul unui colaps, nu mai putea susține sesiunea de proiecte. Sunt două sesiuni de proiecte pe an pe care AFCN le ține și banii aceștia vor fi suficienți, vor fi proiecte consistente. Sunt sume importante. O să anunț public în scurt timp aceste sume”.

Vezi și: Ministrul Culturii: În ce stadiu se află timbrul cultural în acest moment


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel