Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a primit-o astăzi, la sediul MADR pe doamna Michele Ramis, Ambasadorul Republicii Franceze la București.
La întâlnire au fost prezenţi şi Marie-Luce Ghib, consilier agricol regional pentru România, Bulgaria și Serbia și domnul Michel Cywinski – Șef al misiunii economice.
În cadrul discuției cu Ambasadorul Republicii Franceze la București, subiectele principale abordate au vizat viitoarea Politică Agricolă Comună și pregătirea preluării Președinției Consiliului UE de către România în prima parte a anului 2019, cooperarea bilaterală precum și invitarea României, ca parte la Inițiativa lansată de Franța ”4 per 1000 pentru sol”.
Ministrul Daea a menționat importanța întâlnirii de astăzi, mai ales că Franța și România au interese comune.
Securitatea alimentară
"Suntem cu toții preocupați de securitatea alimentară, strategie de interes pentru țara noastră, dar și la nivel mondial. Asigurarea hranei trebuie asumată și abordată ca responsabilitate principală în contextul noilor provocări legate de schimbări climatice, a eforturilor de eradicare a foametei și combaterea bolilor la animale, care depășesc granițele statelor membre", a subliniat ministrul.
Discuția de astăzi pregătește întâlnirea cu omologul francez, domnul Stephane Travert, stabilită pentru data de 13 februarie 2018. Ministrul român a atras atenția asupra contextului diferit și a noii conjuncturi față de care suntem obligați să gândim viitoarea Politică Agricolă Comună, pentru 27 state membre, dar și pericolul unor amenințări din afara granițelor UE legate de piață și de boli la animale și plante.
În cuvântul său, ministrul Petre Daea s-a referit la asemănările dintre România și Franța în privința conceptelor de abordare și la legăturile strânse avute în domeniul agricol, de-a lungul vremii. Câteva elemente esențiale de interes comun, subliniate de ministrul Daea, au fost următoarele: atât România cât și Franța sunt pe primele locuri în UE la producția de cereale și la exportul acestora. România trebuie să dezvolte sectorul de zootehnie și să creeze valoare adăugată, asigurând în acest fel câștigul pentru fermieri. Referindu-se la bugetul PAC, ministrul a afirmat că o alocare consistentă și în viitor va asigura competitivitatea necesară îndeplinirii obiectivului asumat – asigurarea securității alimentare.
Planurile strategice
Schimbul de opinii privind Politica Agricolă Comună a dus la prelungirea întâlnirii și, răspunzând interesului manifestat de Franța, Petre Daea a punctat și detaliat o parte a priorităților României, între acestea amintind menținerea celor doi piloni, menținerea plăților directe și continuarea convergenței acestora, fără diferențiere între statele membre, flexibilitate între piloni.
De asemenea, ministrul a subliniat că, în opinia sa, cofinanțarea nu este o soluție deoarece poate deforma “linia de start a fermierilor”. În ceea ce privește intenția de a avea planuri strategice inclusiv pentru pilonul 1, ministrul a opinat că aceasta trebuie cântărită cu atenție, deoarece presupune o activitate intensă de pregătire care poate duce la întârzieri ale plăților și chiar la efecte nedorite, inclusiv penalizări.
Totodată, ministrul Petre Daea a afirmat că România nu susține plafonarea plăților. Altfel, se periclitează sursa de securitate alimentară și de contribuție economică a fermelor de dimensiune mare, esențiale agriculturii noastre.
Stimularea înlocuirii generațiilor de fermieri
O variantă de lucru ar putea fi regândirea plății redistributive pentru a stimula un progres mai rapid în gospodăriile rurale cu efect benefic asupra biodiversității și a ocupării mediului rural. Referindu-se la stimularea înlocuirii generațiilor de fermieri, ministrul a subliniat că tinerii trebuie atrași și menținuți în mediul rural, facilitându-le accesul la cumpărarea de teren agricol.
”Progresul se realizează numai dacă acordăm atenția cuvenită cercetării, de aceea eu voi propune și susține ca, în viitoarea PAC, cercetarea să aibă o filă și o finanțare separată. Cunoscând valoarea cercetării agricole franceze am stabilit cu doamna Ambasador ca un reprezentant la nivel înalt al ASAS să mă însoțească la discuția cu omologul meu francez pentru a pune cât mai rapid în practică interesele comune din acest sector”, a mai precizat ministrul Agriculturii.
La finalul întâlnirii, doamna Ambasador i-a adresat ministrului Petre Daea invitația la Salonul Internațional al Agriculturii de la Paris, în data de 23 februarie 2018, prilej cu care se pot continua dezbaterile inițiate în 13 februarie 2018.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News