Începe distribuirea pastilelor de iodură de potasiu. Ministrul Alexandru Rafila, anunț

Alexandru Rafila/ foto gov.ro
Alexandru Rafila/ foto gov.ro

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că începe campania de distribuire a pastilelor de iodură de potasiu către populaţia eligibilă.

”Săptămâna aceasta facem campania de informare şi, începând de săptămâna viitoare, distribuţia la toţi cei care sunt eligibili, în principiu populaţia până la vârsta de 40 de ani”, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă. 

”E o problemă legată de contextul actual. Dumneavoastră vedeţi că în vecinătatea imediată a graniţelor României se desfăşoară un conflict armat de mare amploare. În mod evident, există şi o memorie colectivă legată de un incident care s-a întâmplat în anul 1986 pe teritoriul Ucrainei şi este normal ca autorităţile de sănătate publică să reacţioneze rapid şi să găsească o soluţie pentru orice incident ar apărea legat de zona aceasta nucleară. Fără să îngrijorăm în vreun fel lumea, nu avem de ce să facem acest lucru, trebuie însă să furnizăm populaţiei unul dintre elemente care reduc impactul unui posibil incident, nu probabil, repet, ci posibil. Unul dintre ele este această protecţie sau prevenţie care nu se administrează decât în orele care urmează unui astfel de incident, doar la recomandarea autorităţilor de sănătate publică şi lucrul ăsta, ca să poată să fie posibil, pastilele trebuie să fie în posesia populaţiei”, a precizat Alexandru Rafila, conform Agerpres. 

Ministrul Sănătăţii declara, sâmbătă, că distribuţia pastilelor cu iodură de potasiu către populaţie ar putea dura două-trei săptămâni, menţionând însă că acest lucru nu se va face decât după o informare foarte clară a cetăţenilor.

S-au produs 30 de milioane de comprimate


"Trebuie să evaluăm (perioada de timp în care vor fi distribuite pastilele - n.r.), pentru că nu discutăm de 100.000 sau un milion de persoane care trebuie să primească aceste pastile, discutăm de câteva milioane de familii şi timpul alocat acestei distribuţii trebuie să fie corespunzător posibilităţii de a le distribui. Noi avem în România circa 10.000 de medici de familie, pe listele acestor medici de familie se găsesc 16 milioane de persoane şi în mod evident este necesar un interval de două-trei săptămâni, probabil, încât ei să poată să îşi cheme pe rând toţi pacienţii şi să poată să le distribuie aceste pastile", a afirmat Alexandru Rafila sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria.

El a spus că acest lucru se va face doar după o informare foarte clară a populaţiei. Ministrul Sănătăţii a mai menţionat că pastilele de iodură de potasiu vor fi furnizate în mod gratuit, pentru că este o problemă de sănătate publică.

Fabrica Antibiotice Iaşi a produs 30 de milioane de comprimate cu iodură de potasiu. Marea majoritate a acestora au fost distribuite deja către depozitele direcţiilor de sănătate publică din ţară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel