În noaptea de miercuri spre joi, flăcările au cuprins rând pe rând nu mai puţin de cinci case din zona Garoafei, din cartierul bucureştean Rahova. Pompierii au avut nevoie de mai bine de jumătate de oră pentru a ajunge la locul incidentului.
Incendiul a pornit puţin după miezul nopţii de la una dintre case. În doar câteva minute, flăcările au cuprins alte patru locuinţe din apropiere. Din fericire, nu a fost nicio victimă, oamenii au simţit mirosul de fum şi au reuşit să iasă la timp din locuințe. Nu același lucru s-a întâmplat cu mașinile de pompieri care au putut interveni abia în jurul orei 1, cauza fiind starea deplorabilă a străzii principale, Garoafei, care este plină de gropi. Autorităţile au pornit deja o anchetă pentru a stabili cauzele producerii incendiului.
Articol scris de Andreea Toma
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu