FC Hermannstadt a terminat la egalitate cu FC Voluntari, 1-1 (1-1), vineri, pe teren propriu, la Piteşti, într-un meci din etapa a şasea a fazei play-out a Ligii I de fotbal.
Sibienii au deschis scorul prin Ivan Lendric (24), dar ilfovenii au egalat prin portughezul Ricardinho (41). Pentru croat a fost primul gol în Liga I, iar Ricardinho a ajuns la cota cinci. Gazdele au mai avut situaţii bune de gol prin Daniel Offenbacher (7), Daniel Tătar (56) şi Juvhel Tsoumou (90+1).
Oaspeţii au ratat prin Adrian Bălan (19) şi Alexandru Răuţă (33). FC Hermannstadt nu are nicio victorie în play-out, în care a înregistrat două egaluri şi patru eşecuri. FC Voluntari are un singur eşec în ultimele nouă etape, patru victorii şi patru egaluri. În sezonul regulat, cele două echipe şi-au împărţit victoriile, FC Hermannstadt învingând cu 4-0 acasă, iar FC Voluntari cu 2-0.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu