Fotbal: Liga Campionilor - Este o performanţă incredibilă, declară antrenorul lui Liverpool după calificarea în finală

Antrenorul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, germanul Juergen Klopp, a salutat performanţa 'incredibilă' reuşită marţi seara de elevii săi, care s-au calificat în finala Ligii Campionilor, pentru al doilea an consecutiv, după ce au învins cu scorul de 4-0 formaţia spaniolă FC Barcelona, la capătul unui meci extraordinar, desfăşurat pe stadionul Anfield. 

'Este o seară specială. Să câştigi împotriva Barcelonei este unul dintre cele mai grele lucruri din fotbal, iar faptul că noi am reuşit să o facem la o astfel de diferenţă este o performanţă incredibilă', a declarat Klopp la finalul jocului. 'Este o mare victorie şi o seară mare. Este scenariul pe care îl doream. Jucătorii mei sunt uriaşi şi sunt atât de mândru să fiu managerul acestei echipe. Este un amestec între jucători excepţionali, un club magnific şi suporteri care creează o ambianţă unică. Este ceva incredibil, foarte emoţionant', a adăugat tehnicianul german.

'Îmi voi aminti toată viaţa mea de această seară. Nici măcar nu am văzut cel de-al patrulea gol. Am văzut doar mingea în plasă, a fost prea rapid. Ceva genial. Sunt 19 ani de când sunt antrenor şi nu îmi amintesc să fi văzut un alt meci ca acesta', a mai spus antrenorul lui Liverpool. Învinşi cu 3-0 la Barcelona, în meciul tur, 'cormoranii' au reuşit să se impună cu 4-0 pe teren propriu, graţie dublelor semnate de belgianul Divock Origi (7, 79) şi olandezul Georginio Wijnaldum (54, 56), ultimul introdus în joc după pauză. FC Liverpool va avea ca adversară în finala Ligii Campionilor câştigătoarea duelului dintre Ajax Amsterdam şi Tottenham Hotspur, care se vor înfrunta miercuri seara în Olanda, în manşa secundă. În meciul tur, disputat la Londra, Ajax a câştigat cu 1-0. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel