Finanțarea Autostrăzii A3, pe agenda ședinței de Guvern de joi / Alte proiecte de pe ordinea de zi

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Guvernul se reuneşte joi în şedinţă, iar pe ordinea de zi se află analizele memorandumurilor cu privire la organizarea concursurilor în vederea ocupării posturilor vacante din cadrul unităţilor subordonate Ministerului Sănătăţii şi pentru aprobarea sesiunii de organizare de concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante din sectorul sănătate şi asistenţă socială din cadrul instituţiilor publice locale care au depus cereri eligibile neaprobate în anul 2023.

Potrivit unui comunicat de presă, pe ordinea de zi a şedinţei de joi sunt incluse două analize referitoare la memorandumurile din domeniul Sănătăţii. Este vorba de analiza referitoare la memorandumul cu tema: Aprobarea organizării concursurilor în vederea ocupării posturilor vacante/temporar vacante din cadrul unităţilor subordonate Ministerului Sănătăţii şi analiza referitoare la memorandumul cu tema:

Aprobarea sesiunii de organizare concursuri sau examene pentru ocuparea unor posturi vacante sau temporar vacante din sectorul sănătate şi asistenţă socială din cadrul instituţiilor publice locale care au depus cereri eligibile neaprobate în anul 2023.

Printre proiectele de acte normative incluse pe agenda şedinţei Guvernului se mai află proiectul de lege pentru aprobarea Contractului de finanţare - Autostrada A3 România - Cofinanţare aferentă Mecanismului de redresare şi rezilienţă - dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 16 noiembrie 2023 şi la Luxemburg la 20 noiembrie 2023 şi proiectul de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Abu Dhabi la 22 iunie 2022.

Tot în şedinţa de joi urmează să fie analizată şi adoptată hotărârea de Guvern cu privire la atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Cancelariei Prim-Ministrului. Un alt proiect aflat pe ordinea de zi este Programul naţional 'Masă sănătoasă'.

Alte acte normative cuprinse în agenda Guvernului se referă la reaprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru consolidarea şi modernizarea sediului central al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, situat în Calea Victoriei, nr. 19, sector 3, eliberări şi numiri de prefecţi sau subprefecţi şi scoaterea din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne, cu titlu gratuit, în vederea sprijinirii beneficiarilor serviciilor sociale de tip rezidenţial destinate copiilor instituţionalizaţi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel