Șerban Nicolae- Euronews, CONFLICT. Declarația COMPLETĂ a senatorului PSD

Senatorul PSD Șerban Nicolae acuză Euronews, că i-a trunchiat o declarație despre corupție, dintr-un interviu pe care politicianul l-a acordat televiziunii de știri. 

În urma interviului acordat de Șerban Nicolae pentru Euronews, mai multe publicații românești au titrat: ”Șerban Nicolae: Corupții nu trebuie arestați”. 

”Păcat, Euronews, eu am crezut că acord un interviu unui ziarist. Am aflat că am vorbit cu un soi de operator de montaj, scăpat nesupravegheat cu foarfeca pe bandă... Câțiva #rezistdoarcuunneuron mă înjură vârtos pe seama unui fragment (și acela trunchiat!), dintr-un interviu acordat unui jurnalist al Euronews English.” a scris senatorul PSD pe Facebook. 

Acesta a făcut inițial declarații la TVR 1. VEZI AICI MAI MULT: Șerban Nicolae, ferm: Să-și ceară scuze public pentru această minciună

Iată afirmațiile complete ale lui Șerban Nicolae: 

”Redau eu textul complet al respectivului fragment. Între paranteze drepte sunt textele "uitate" de Euronews.

„Dacă ai o persoană coruptă, un oficial de rang înalt, [și descoperi că acum 5, 6, 10 ani a comis o infracțiune de luare sau dare de mită sau trafic de influență], nu trebuie să arestezi acea persoană, ci trebuie să aduni dovezi, [trebuie să trimiți acele informații la un judecător, trebuie să fie un proces și o sentință, chiar dacă este de condamnare sau de achitare].

Arestarea preventivă nu este sancțiunea. Este un fel de a arăta puterea procurorilor. E ca o judecată a străzii. Dacă au văzut un oficial de rang înalt încătușat, cu mâinile așa (legate n.n.), în fața camerelor, în miezul nopții, unii oameni simt un fel de satisfacție – [《Asta este Justiția, așa funcționează legea, așa ne protejează DNA》. Și asta nu este adevărat, nu așa se procedează într-o țară civilizată și democrată a lumii. Sancțiunea este ca acea persoană să fie trimisă la închisoare, nu să fie arestată. De aceea am încercat mereu să explic că nu trebuie să arestăm o persoană doar ca să le arătăm oamenilor că facem un lucru.] E ca în Roma antică, a gladiatorilor în arenă. Dar acesta nu este un sistem juridic, este răzbunare, este luptă politică, este abuz, asta este, de asemenea. corupție".”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel