Declarație ciudată făcută de un ministru

Maria Grapini mica
Maria Grapini mica

Ministrul delegat pentru IMM şi Turism, Maria Grapini, a transmis miercuri, la bilanţul a 11 luni de mandat, că vrea ca anul viitor numărul de turişti străini să fie cu 50% mai mare față de cel înregistrat 2013.  Ministrul a uitat să precizeze însă că în primele zece luni din acest an în România au venit cu doar 3% mai mulţi turiști decât în aceeași perioadă a anului trecut.

"Comparând cu ţările din jurul nostru, cu Croaţia, Bulgaria şi alte ţări mai mici decât noi, m-am gândit bine şi n-o să avem noi numărul de turişti pe care îi are Italia sau Spania. Dar totuşi, faţă de numărul de turişti pe care îl avem acum, pentru că sper ca în decembrie să mai avem un puseu de turişti, eu cred că se poate în mod rezonabil să creştem cu 50% dacă flexibilizăm şi vizele şi accelerăm promovarea", a declarat Maria Grapini, citată de Mediafax.

Ea a afirmat că o astfel de performanţă este posibilă dacă, în paralel, se vor îmbunătăţi şi serviciile.

"Am văzut în ţara noastră dragă multe hoteluri şi pensiuni în care hotelurile sunt mult mai bune ca în alte ţări, la acelaşi număr de stele", a continuat ministrul delegat pentru IMM și Turism.

Turismul, de la 1,5% - la 5% din PIB

Maria Grapini şi-a propus ca, în cazul în care va rămâne în funcţie un mandat întreg, contribuţia turismului la Produsul Intern Brut să crească de la 1,5% - la 5%.

În 2012 au venit în Romania aproximativ 1,6 milioane de turişti străini, cu 9,1% mai mulți decât în 2011. În primele zece luni ale anului în curs, numărul turiştilor străini a fost de aproape 1,5 milioane, cu 3,3% mai mulți decât în perioada similară a anului trecut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel