Un fost coleg al preşedintelui Traian Băsescu care a participat la întâlnirea de la Academia Navală "Mircea cel Bătrân" din Constanţa, a spus, sâmbătă, că în 1973 şeful statului a fost declarat "inapt medical" din cauza "uşoarei deviaţii de la ochi".
Fostul coleg al preşedintelui a povestit că în toamna anului 1973 când Institutul de Marină Civilă s-a transformat în Institut de Marină Militară, studenţii au fost investigaţi medical, iar Traian Băsescu a primit încadrarea "inapt medical", scrie Mediafax.
"Se deplasase conform rigorilor la Spitalul Militar pentru evaluare şi un medic celebru de la acea vreme, la care nu se ajungea aşa uşor, în plic, îi oferă încadrarea - inapt medical. Deplasându-se la biroul comandantului, domnul amiral Ilie Ştefan, acesta îl cheamă pe medicul şef al unităţii: «Ce facem? Domnul Traian Băsescu este integralist, are o situaţie şcolară foarte bună» şi domnul amiral a dat soluţia: «Rupem plicul»", a spus fostul coleg.
Acesta a precizat că şeful statului ar fi primit încadrarea "din cauza uşoarei deviaţii de la ochi".
"Dânsul spunea că a primit-o din cauza acestei uşoare, să spun, deviaţii în zona ochiului", a mai spus fostul coleg al preşedintelui.
De asemenea, fostul coleg a precizat că la întâlnirea de sâmbătă Traian Băsescu a reamintit acest lucru cu recunoştinţă.
Preşedintele Traian Băsescu a ajuns, sâmbătă, la ora 10.00, la Academia Navală "Mircea cel Bătrân" din Constanţa, unde s-a întâlnit cu foştii colegi pentru a sărbători 35 de ani de la absolvirea acestei unităţi de învăţământ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu