Cum a reacționat demnitarul acuzat de Băsescu de plagiat

Plagiat
Plagiat

Președintele Traian Băsescu a acuzat-o miercuri de plagiat pe Ștefania Duminică, secretar de stat la Ministerul Educației, solicitându-i premierului să o demită din funcție. Ministrul Educației, Remus Pricopie, a dezvăluit joi ce a vorbit cu Ștefania Duminică despre acuzele de plagiat aduse de șeful statului.

Remus Pricopie a declarat că a avut mai multe discuţii cu Ştefania Duminică şi că a înţeles de la aceasta că se va retrage. Ministrul a precizat că demisia este un act personal, iar o eventuală demitere nu ţine de el, ci de Guvern, scrie digi24.ro.

A cerut concediu la aflarea veștii

Remus Pricopie a spus că, după ce a aflat că secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar ar fi copiat integral lucrarea de masterat, primul lucru pe care l-a făcut a fost să aibă o discuţie cu aceasta.

"Mi-a cerut un răgaz de câteva zile, ca să înţeleagă despre ce este vorba, pentru că era vorba despre un lucru care s-a întâmplat cu mai mulţi ani în urmă", a spus Remus Pricopie, menționând că Ștefania Duminică a solicitat câteva zile de concediu.

Ministrul a avut mai multe discuţii cu secretarul de stat, după revenirea din concediu, şi a înţeles că Ștefania Duminică ar urma să se retragă.

"În urma mai multor discuţii pe care le-am avut, inclusiv atunci când a revenit după cele trei zile de concediu, eu am înţeles că se va retrage şi că-şi va depune demisia. Nu a făcut acest lucru. Demisia nu ţine de mine, este un act personal, aşa cum şi destituirea nu ţine de mine, este un act la nivelul Guvernului. Eu cred că lucrurile se vor rezolva destul de repede", a continuat Remus Pricopie, potrivit sursei citate.

Băsescu a solicitat demiterea Ștefaniei Duminică:

"L-aș ruga pe dl prim-minsitru Victor Viorel Ponta s-o revoce pe doamna Ștefania Duminică, secretar de stat la Ministerul Educației, pentru plagiat. Am confruntat și eu cele două lucrări, a doamnei Duminică și a unei colege și nu există niciun dubiu, chiar dacă nu sunt specialist.

Știu că îi e foarte greu să revoce pe cineva pentru plagiat, nu s-a autorevocat pe el, dar doamna Duminică nu mai are nicio calitate morală în calitate de hoț. Această doamnă a furat, ca și premierul, se numește furt intelectual", a declarat Traian Băsescu miercuri, într-o declarație de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel