Culisele discuțiilor despre buget, dezvăluite de un ministru din Guvernul Cioloș

Bugetul pe 2016 este un subiect fierbinte pentru Guvernul Dacian Cioloș, cu privire la care sunt multe așteptări în mediul social, la nivelul electoratului, dar și de la fosta coaliție de guvernare. 

Vicepremierul Vasile Dîncu a afirmat luni seară, într-o emisiune televizată, că discuţiile pe tema proiectului de buget pentru 2016 se poartă pe un ton calm şi că sunt avute în vedere proiecte atât noi, cât şi cele a căror continuitate trebuie asigurată.

[citeste si]

"Încă nu s-a definitivat bugetul, acum discutăm. În orice caz, sunt discuţii calme. Eu am mai fost ministru şi sigur că erau discuţii foarte dure cu ministrul Finanţelor. De data aceasta discutăm calm, pentru că s-au stabilit câteva criterii de la început. Care este filosofia noii guvernări? Vorbim despre proiecte. În primul rând, despre proiectele noi, despre proiectele de continuitate atunci când sunt făcute de dinainte şi în al doilea rând vorbim despre reformă", a spus Vasile Dîncu, potrivit Agerpres. 

El a precizat că la Ministerul Dezvoltării Regionale şi al Administraţiei Publice, pe care îl conduce, reforma nu va fi deloc costisitoare, ci ar trebui să aducă reduceri de costuri. "Din perspectiva mea, reforma la noi în minister nu costă bani foarte mulţi. Adică, modul în care gândim acum o strategie de reformă a administraţiei, de a finaliza o serie lungă de ani în care nu s-au dus până la capăt anumite acte de descentralizare, de modernizare a administraţiei şi modernizarea funcţiei publice, deci aceste lucruri nu costă bani. Tocmai asta este logica reformei, să avem un stat suplu şi inteligent", a explicat ministrul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel