Portugalia s-a calificat la Cupa Mondială din 2022, din Qatar, după victoria cu 2-0 în faţa Macedoniei de Nord.
Cristiano Ronaldo a anunţat obiectivul ţării sale, la ce va fi a cincea Cupă Mondială din cariera sa.
"Există multe modalități de a ajunge la destinația dorită, uneori drumul poate să nu fie atât de direct pe cât ne-am dorit, dar cel mai important este să ajungem acolo!
Din punct de vedere personal, merg la cea de-a 5-a Cupă Mondială și a 12-a finală a unei mari competiții internaționale pentru Portugalia, cu același entuziasm ca în prima zi, dar cu o ambiție mult mai puternică, o ambiție de a îndeplini dorința tuturor: dorința de a câștiga (n.r. Cupa Mondială din Qatar)!
Deocamdată, putem zâmbi cu sentimentul de împlinire, pentru că am mai rezolvat o etapă. Dar nu vrem să ne oprim aici. Noi vrem mai mult! Ne dorim mult mai mult! Pentru noi, pentru ai noștri, pentru Portugalia... Spre Qatar!", a transmis Cristiano Ronaldo, pe Instagram.
Atacantul portughez, în vârstă de 37 ani, se va alătura astfel unui grup select de jucători care au evoluat la cinci turnee mondiale din care fac parte germanul Lothar Matthaeus, mexicanii Rafa Marquez şi Antonio Carbajal şi italianul Gianluigi Buffon.
Argentinianul Lionel Messi se pregăteşte şi el să participe la a cincea Cupă Mondială, după ce Argentina şi-a asigurat calificarea la competiţia din Qatar.
Cristiano Ronaldo are amintiri frumoase legate de stadionul Dragao din Porto, iar victoria de marţi împotriva macedonenilor va figura cu siguranţă pe această listă.
El marcat primul său gol pentru Portugalia chiar pe această arenă, în partida de deschidere a Campionatului European din 2004, împotriva Greciei.
Cinci ani mai târziu, Ronaldo a înscris primul gol recompensat cu Premiul FIFA Puskas, în cursul unui meci pe care l-a disputat cu Manchester United împotriva formaţiei FC Porto, în Liga Campionilor, la finalul căruia echipa sa şi-a asigurat un loc în semifinale.
Mai recent, în semifinala Ligii Naţiunilor 2019, Cristiano Ronaldo a strălucit din nou pe Dragao, marcând un hat-trick împotriva Elveţiei, înainte ca lusitanii să cucerească trofeul în faţa Olandei (1-0), scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News