COTAR: Dorim să aflăm cine face lobby şi susţine firmele de ridesharing

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită Executivului şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) să explice din ce motiv se admite prelungirea termenului pentru intrarea în legalitate a firmelor de ridesharing, în timp ce orice altă firmă din România, cu orice alt obiect de activitate "ar avea de plătit amenzi uriaşe dacă ar încălca legea".

"Transportatorii autorizaţi din România vor să li se explice cum este posibil ca, după patru ani în care s-a tolerat încălcarea legislaţiei în vigoare de către firmele de ridesharing, li s-a fabricat apoi o lege specială celor care până acum au practicat pirateria, li s-a stabilit şi o perioadă de patru luni pentru a se putea supune noii legi, iar acum unii vor să se mai prelungească cu încă patru luni perioada, doar pentru a nu se constata că aceştia încalcă în continuare legea. Cât tupeu să ai sau cât sprijin politic pentru a veni să ceri o nouă amânare pentru autorizare, cu încă patru luni, după ce ai eludat deja, timp de patru ani şi patru luni, bugetul consolidat al statului? Au mai trecut patru luni de la adoptarea acelui OUG controversat, privind transportul alternativ şi mai vrei patru luni de amânare. Asta fac reprezentaţii acestor multinaţionale: cerşesc clemenţa, ca să poată încasa în continuare sume enorme, nefiscalizate, în conturile din străinătate. Dacă tot se vorbeşte despre marile afaceri ale domnului Biden şi ale fiului acestuia, în România şi Ucraina, am vrea să aflăm cine a susţinut, în tot aceşti ani, lobby-ul pentru aceste multinaţionale care au reuşit să sfideze şi să schimbe legile din România, după bunul lor plac - ceea ce se poate vedea cu ochiul liber, doar dacă urmărim acţiunile lor, de când au intrat, ilegal, pe piaţa din România", a declarat preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu.

Într-un comunicat remis miercuri AGERPRES, COTAR atrage atenţia asupra faptului că şoferilor de la firmele Uber, Bolt, Yango sau CleverGo li s-a acordat un termen pentru obţinerea autorizaţiei de transport alternativ, până până la 1 noiembrie 2019, dar deja "persoane interesate" doresc prelungirea perioadei până la 1 februarie 2020 - timp în care toţi sunt liberi să circule fără autorizaţie.

"Deja s-a trecut la nivelul următor, către intruziunea pe piaţa autocarelor şi a microbuzelor, după ce OUG se doreşte a fi modificat, astfel încât se poate face ridesharing şi cu autovehiculele care au mai mult de cinci locuri. Având în vedere faptul că legislaţia în vigoare nu permite circulaţia taxiurilor sau a autocarelor neautorizate şi nelicenţiate, dar se permite circulaţia în aceste condiţii pentru firmele care fac 'transport alternativ', COTAR cere Executivului respectarea principiilor concurenţei şi garantarea egalităţii în faţa legii pentru toţi cetăţenii şi pentru toate companiile care activează în România. Aşteptăm ca organele competente să se autosesizeze", se arată în comunicatul COTAR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel