Contractul cu Bechtel a fost desecretizat. Vezi aici documentele

 Unul dintre cele mai păguboase contracte, respectiv Contractul Bechtel, pentru care statul român a plătit circa  28 de milioane de euro pentru un kilometru de autostradă, a fost desecretizat, marți. Este vorba despre contractul de reziliere a lucrărilor pe șase tronsoane, semnat în 2011, de Anca Boagiu, și de contractul de reziliere semnat în acest an de ministrul Dan Șova. 

Documentele declasificate referitoare la contractul dintre statul român şi Bechtel International au fost publicate marţi pe pagina web a Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine.

 Ordinul privind declasificarea acestor documente a fost publicat în Monitorul Oficial la 5 iulie şi a fost semnat de ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, şi secretarul general al Guvernului, Ion Moraru.

 Ministrul delegat Dan Şova a anunţat la finele lunii mai că a fost reziliat contractul cu Bechtel pentrul construirea Autostrăzii Transilvania, statul român urmând să plătească companiei americane 37,2 milioane de euro şi datorii de 50 milioane de euro.

 Proiectul autostrăzii Braşov-Borş, denumit Autostrada Transilvania, a fost aprobat în 2003 şi început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro încheiat cu Bechtel, care trebuia executat până cel târziu în 2012.

 Pe fondul disputelor politice iniţiate de partidele care s-au succedat la guvernare şi fără bani alocaţi de la buget, proiectul de 415 kilometri a fost derulat într-un ritm lent, iar până în prezent au fost executaţi doar 52 de kilometri.

Documentele referitoare la contractul cu firma Bechtelpoate pot fi văzute AICI 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel