Ciucă: Toate cele 24 de ținte și jaloane din PNRR au fost îndeplinite

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, joi seară, că toate cele 24 de ținte și jaloane din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) asumate de România pentru primul trimestru au fost îndeplinite.

„Toate cele 24 de ținte și jaloane din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) asumate pentru primul trimestru al acestui an sunt îndeplinite din perspectiva responsabilității Guvernului. A fost un efort de echipă. Mulțumesc tuturor celor implicați!”, a transmis premierul Nicolae Ciucă pe pagina oficială a Guvernului României.

Activitatea Guvernului va continua pentru a valorifica cele aproape 30 de miliarde de euro, bani pe care România îi va investi pentru dezvoltare și în beneficiul cetățenilor, potrivit premierului Ciucă.

Măsuri din 1 aprilie 2022. ”Radarul mărfurilor” și decizii pentru industria alimentară

Premierul Nicolae Ciucă a avut, joi, consultări cu reprezentanții patronatelor și sindicatelor din industria alimentară pe marginea securității alimentare și a soluțiilor guvernamentale de susținere a acestui sector pentru a depăși efectele generate asupra pieței de agresiunea rusă din Ucraina, de criza energetică și de pandemie.

„Am dorit să avem această discuție atât pentru a ne consulta asupra măsurilor de sprijinire a industriei, cât și pentru a ne asigura că există stocurile necesare de produse alimentare pentru populație. La nivelul Guvernului am pregătit tot ceea ce este necesar pentru ca stocurile din rezervele de stat să poată susține o cerere suplimentară a pieței”, a afirmat prim-ministrul. 

Discuțiile s-au axat asupra măsurilor de susținere a economiei, de care va beneficia și sectorul alimentar, dar și asupra măsurilor dedicate sprijinirii industriei alimentare.

Premierul a menționat că, începând de vineri, 1 aprilie, vor începe să fie aplicate două măsuri importante ce răspund solicitărilor mediului de afaceri. 

Opțional, firmele au posibilitatea, în perioada 1 aprilie 2022 – 30 iunie 2022, să transmită facturile emise în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, indiferent dacă destinatarii sunt sau nu înregistraţi în Registrul RO e-Factura, ceea ce va asigura trasabilitatea facturilor și va contribui la combaterea evaziunii fiscale. Începând cu 1 iulie 2022 acest mecanism va deveni obligatoriu. 

Tot începând de mâine se va aplica proiectul ”Radarul mărfurilor”, prin care se va putea verifica trasabilitatea mărfurilor, indiferent de natura lor.

În ceea ce privește soluțiile de sprijin dedicate industriei alimentare, prim-ministrul a anunțat că la nivelul Guvernului este într-o etapă avansată de elaborare un mecanism de sprijin prin care companiile și IMM-urile vor putea beneficia de scheme de ajutor de stat sau de minimis pentru retehnologizare. De asemenea, ministerele Energiei și Agriculturii lucrează la o soluție pentru includerea la finanțare din Fondul de Modernizare a proiectelor privind instalarea de noi capacități de producere a energiei prin sisteme de panouri fotovoltaice.

Totodată, pentru susținerea investițiilor în agricultură și dezvoltare rurală, Guvernul a aprobat în ședința de ieri un Memorandum pentru asigurarea accesului la finanțare prin acordarea de garanții guvernamentale creditelor bancare, precum și a unor granturi. Bugetul schemei de ajutor de stat este de peste 530 de milioane lei, sumele urmând a fi asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor.

O altă soluție analizată la întrevederea de astăzi s-a referit la posibilitatea acordării unor facilități pentru păstrarea locurilor de muncă și crearea altora noi în industria alimentară.

Consultările între Guvern și reprezentanții patronatelor și sindicatelor din agricultură vor continua.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel