Florin Cîțu a făcut anunțul despre pensii, alocații și salarii. Când vor crește.
"Economia trebuie să meargă mai departe. De la 1 ianuarie și pensii, și alocații, și salarii, toate cresc de la 1 ianuarie. Și salariul minim. Și așa trebuie să se obișnuiască românii. De la 1 ianuarie în fiecare an, veniturile acestora, pensii, alocații, salariul minim cresc. Nu vom mai folosi aceste creșteri ca instrument politic.
O să fie întotdeauna mai mult decât inflația, ținem cont și de creșterea economică. Nu vă pot spune acum cu cât vor crește, dar că voi spune în perioada următoare.
Pe salariul minim, eu înclin spre 10% de la 1 ianuarie!", a declarat Florin Cîțu, la Antena 3.
Întrebat dacă este de ajuns creșterea de 10% în condițiile creșterii prețurilor, premierul a spus: "până la urmă, noi nu trebuie să creștem salariul minim și aș vrea să ne uităm altfel aici. Aș vrea să le dăm oamenilor motivația să aibă un salariu mai mare decât salariul minim. Să negocieze și să primească un salariu mai mare.
Salariul minim este pentru cei care abia încep la un loc de muncă, sunt la început de drum în carieră, dar vreau să-i motivăm pe oameni și de aceea ne gândim la aceste modificări de taxe, ca să-i motivăm pe oameni să muncească mai mult, să aibă un salariu mai mare. Asta este ideea într-o economie liberală".
Întrebat dacă vor să scadă contribuțiile și la pensii, Florin Cîțu a adăugat că nu s-a gândit la asta încă.
Conform INS, preţurile de consum în luna august 2021 comparativ cu luna iulie 2021 au crescut cu 0,2%. Rata inflaţiei de la începutul anului (august 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 4,7%. Rata anuală a inflaţiei în luna august 2021 comparativ cu luna august 2020 este 5,3%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2020 - august 2021) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2019 - august 2020) este 3,3%. De asemenea, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna august 2021 comparativ cu luna iulie 2021 este 100,18%.
CITEȘTE ȘI Cîţu exclude plafonarea preţurilor la energie: În UE nu cred că poţi face aşa ceva
Conform INS, rata anuală a inflaţiei în luna august 2021 comparativ cu luna august 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2020 - august 2021) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2019 - august 2020) determinată pe baza IAPC este 2,6%.
Banca Naţională a României a majorat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, conform unei prezentări realizate în august de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
"După acest vârf care este deja în prezent, îl avem aici după noi, inflaţia (...) va depăşi 5%, sau va fi în jur de 5%. Şi subliniez acest lucru pentru că de regulă când noi facem o prognoză la sfârşitul anului, să spunem va fi 5,6%, cum este şi aici, există tendinţa să se spună aşa: Banca naţională prognozează de acum înainte o inflaţia de 5,6%, preţurile vor creşte cu 5,6%. Nu este aşa. Inflaţia e deja 5%, deci mai degrabă vedem, bineînţeles şi cu acţiunea politicii monetare, care a început deja să se întărească, mai degrabă vedem o temperare a creşterilor de preţ şi acesta este efortul nostru, să menţinem inflaţia între 5 - 5,5% până la sfârşitul anului pentru ca apoi, datorită efectului de bază indicele preţurilor de consum în ianuarie coboară deja sub 5%, pe la 4 şi ceva la sută.", a declarat Isărescu.
"Am punctat şi trimestrul III şi trimestru IV, sfârşit de trimestru ca să vedeţi că aceşti 5,6% nu este o noutate. Nu este o prognoză că preţurile vor creşte de acum înainte. Prognoza noastră este că prin eforturi, inclusiv în domeniul monetar, vom reuşi să ţinem preţurile undeva între 5 şi 5,5%. Mă refer la indicele preţurilor de consum. Deci creşterile din toamnă vor fi foarte mari. Pentru sfârşitul anului următor datorită faptului că dispare şi efectul de bază din in ianuarie cu electricitatea şi cel din vară cu gazele naturale prognoza noastră este indicele preţurilor de consum coboară la 3,4%", a spus Mugur Isărescu.
Câştigul salarial mediu brut a crescut, în iulie, cu un leu faţă de luna anterioară, la 5.780 de lei, în timp ce valoarea medie nominală netă a înregistrat un salt de 4 lei (+0,1%), până la 3.545 lei, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Conform datelor oficiale, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) - de 8.709 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.914 lei).
La nivel comparativ iulie 2021 - iulie 2020, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,1%. În acelaşi timp, indicele câştigului salarial real a fost 100,1% pentru luna iulie 2021, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar comparativ cu luna iunie 2021, acesta s-a situat la 99,1%. Totodată, faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 227,2%, cu două puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna iunie 2021.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 raportate în iulie, anul curent, faţă de iunie 2021, s-au înregistrat în: extracţia cărbunelui superior şi inferior (+21,7%); în transporturi aeriene, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea altor mijloace de transport, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, extracţia minereurilor metalifere (între 8% şi 13%);
În fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, tranzacţii imobiliare, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi de poştă şi de curier (între 4% şi 7%);
În silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, alte activităţi extractive, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, fabricarea băuturilor, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), transporturi pe apă (între 2% şi 3,5%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News