Cine este Rovana Plumb, propunerea pentru ministru al Fondurilor Europene

Rovana Plumb a deschis lista PSD Dâmbovița pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare și a obținut un mandat de deputat, după ce partidul pe care îl reprezintă a obținut, la nivel de județ, un scor de peste 60%. Rovana Plumb  o înlocuieşte pe Mihaela Virginia Toader. Nu se cunoaşte încă motivul schimbării de la Ministerul Fondurilor Europene.

Rovana Plumb este la al treilea mandat de deputat în Parlamentul României. În legislatura 2004-2008 a fost deputat de Vâlcea (mandat încheiat în 2007), în perioada 2012-2016 a fost deputat în Colegiul 2 Pucioasa, județ Dâmbovița, iar la alegerile din 2016 a obținut un nou mandat în Circumscripția nr. 16, Dâmbovița.

În perioada 2007-2012, Rovana Plumb a fost deputat în Parlamentul European.

Rovana Plumb s-a născut pe 22 iunie 1960, la București. Este căsătorită și are doi copii.

Conform CV-ului Rovanei Plumb, în perioada 1984-1992 a fost inginer stagiar SC Miraj București, 1992-1994 director comercial, 1995-2000 președinte Gerovital Cosmetics București, 2001-2004 secretar de stat, președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, 2005-2007 deputat, 2007-2012 parlamentar european, 2012-2016 deputat. De asemenea în perioada 2012-2014 Rovana Plumb a deținut funcția de ministru al Mediului, iar în 2014-2015 ministru al Muncii.

Rovana Plumb este membru PSD din 1994, în perioada 2003-2005 a fost secretar general OFSD, 2005-2015 președinte OFSD, 2006-2015 vicepreședinte al organizației de femei a Partidului Socialiștilor Europeni, 2015-2016 președintele Consiliul Național al PSD, 2016 — prezent vicepreședinte PSD.

În declarația de avere, Rovana Plumb are menționate trei terenuri: cotă parte 50% din 1.898 metri pătrați în Pantelimon, Ilfov, iar alte două în Pietroșița și Buciumeni, județul Dâmbovița, obținute prin succesiune. La categoria clădiri are o casă de vacanță în Buciumeni, Dâmbovița, obținută prin succesiune, și mai are cotă parte dintr-o casă de locuit din Pantelimon, județ Ilfov, și dintr-un apartament din București. În declarația de avere mai sunt trecute bijuterii dobândite în 2008 și estimate la 7.000 de euro. În declarație mai apare un cont în care are 7.578 lei, iar la capitolul datorii este trecut un credit bancar de 800.000 de euro contractat în 2007 și scadent în 2030.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel