Eden Hazard ar putea să se întoarcă în Franța la finalul sezonului actual.
Mijlocaşul Eden Hazard, care nu are nici pe departe randamentul scontat la Real Madrid, ar putea reveni la finalul sezonului la echipa franceză Lille, de unde s-a lansat în fotbalul mare, scrie ziarul spaniol Marca, citat de cotidianul belgian Le Soir.
Hazard, care va împlini 31 de ani pe 7 ianuarie, a avut nenumărate accidentări de când a venit la Real de la Chelsea, în vara anului 2019, şi este umbra jucătorului care impresiona la naţionala Belgiei sau la gruparea de pe Stamford Bridge, transmite Agerpres.
Nu este prima dată când presa franceză vorbeşte de revenirea "diavolului roşu" în Franţa, însă de data aceasta lucrurile par diferite. Marca nu menţionează un transfer sau un împrumut. Potrivit ziarului, Hazard ar ajunge la Lille cu Jonathan David, una din principalele arme ofensive ale campioanei en titre din Ligue 1. Profilul lui David ar fi pe placul şefilor lui Real.
David, un atacant canadian născut pe 14 ianuarie 2000, are 12 goluri în 19 meciuri în actuala ediţie din Ligue 1, după ce în sezonul trecut a avut o contribuţie importantă la câştigarea campionatului. Hazard a fost fotbalistul lui Lille din 20027 până în 2012, când a semnat cu Chelsea.
Antrenorul spaniol Pep Guardiola a sugerat că fotbaliștii ar putea să intre în grevă pentru a cere reducerea volumului de muncă, transmite The Guardian. Discuțiile au fost iscate de criza Covid-19 survenită în prima ligă de fotbal engleză, Premier League.
Mai multe meciuri din campionatul englez au fost amânate, iar oficialii ligii s-au întâlnit cu căpitanii de club și managerii pentru a le asculta pledoariile. Totuși, discuțiile au fost aprinse fiindcă s-a decis ca programul tradițional de sărbători, care include meciuri jucate la doar două zile distanță, să fie păstrat.
Guardiola a fost unul dintre cei mai vocali în această speță, sugerând ca jucătorii să se implice direct în reducerea efortului depus în perioada aceasta. „Ar trebui jucătorii și managerii să se unească și să facă grevă?”, a întrebat antrenorul de la Manchester City.
„Nu se poate rezolva doar prin vorbe. Pentru Fifa, pentru Premier League, pentru televiziuni, afacerile sunt mai importante decât sănătatea. Cel mai simplu exemplu este faptul că în toată lumea se permit cinci înlocuiri. Aici avem doar trei. Dați un exemplu mai bun pentru sănătatea jucătorilor decât acesta. Aici, unde cu toții decid pentru ei înșiși, nu am făcut-o”, a adăugat spaniolul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News