Publicat pe 21 Noi 2022 Dezvoltarea urbană. Miriam Nessler: Faptul că unii locuiesc pe suprafețe mici, iar alții ocupă suprafețe mari și camere numeroase, expresie a nedreptății sociale
Publicat pe 21 Noi 2022 Meloni se abate de la promisiunile electorale. În schimb, a decis suplimentarea bugetului pentru a face față preţurilor ridicate la energie
Publicat pe 21 Noi 2022 Președintele Kazahstanului a fost reales în funcție cu 81,31% din voturi. Ce a stat la baza succesului său
Publicat pe 21 Noi 2022 Ica Tomi, președintele asociației Salva din Spania, despre tradițiile românești și educația în familie
Publicat pe 21 Noi 2022 Ascultăm mai multă muzică decât anul trecut. Petrecem, în medie, 20 de ore pe săptămână cu hiturile preferate în căşti sau difuzoare
Publicat pe 21 Noi 2022 Singurul portret al lui Shakespeare este pus în vânzare pentru 11 milioane de dolari
Publicat pe 21 Noi 2022 Supa de aripioare de rechin, preferata chinezilor, în atenţia conferinţei COP-19 privind comerţul internaţional cu specii pe cale de dispariţie
Publicat pe 20 Noi 2022 Joe Biden a împlinit 80 de ani. Este primul președinte care ajunge la vârsta aceasta în funcție
Publicat pe 20 Noi 2022 Val de minori omorâți în timpul protestelor din Iran. Bilanțul a ajuns la 58, cel mai mic avea doar opt ani
Publicat pe 20 Noi 2022 Platforma FTX le datorează 3,1 miliarde dolari numai primilor 50 de creditori ca mărime
Publicat pe 20 Noi 2022 Un șofer de microbuz a fost prins după ce a omorât o femeie și a fugit de la locul accidentului
Publicat pe 20 Noi 2022 Criza antibioticelor. Ministrul Rafila: Virozele nu se tratează cu antibiotice, e o greșeală majoră. Părinții să nu-și facă provizii!
Publicat pe 20 Noi 2022 De ce s-ar putea ca România să nu intre în Schengen. Bulai: Trebuie negociat ca la piață. Noi ne mândrim că am respectat regulile
Publicat pe 20 Noi 2022 Primarul din Mariupol crede că orașul, probabil cel mai bombardat din istoria postbelică, va fi reclădit, iar rușii vor fi alungați
Publicat pe 20 Noi 2022 Cum pregătesc terenul Kovesi și Cioloș pentru 2024. Chirieac: Vor fi folosite mai mult ONG-urile, mai puțin partidele politice
Publicat pe 20 Noi 2022 Aderarea României la Schengen. Pavel Popescu, amenințări la adresa firmelor austriece și olandeze
Publicat pe 20 Noi 2022 Sanda Ladoși, despre copiii săi: Sper să vină momentul în care vor înțelege că le vreau binele
Publicat pe 20 Noi 2022 Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Dezlegare la pește pentru creștinii ortodocși
Publicat pe 20 Noi 2022 Victor Negrescu continuă seria întâlnirilor cu parlamentarii olandezi pentru a susține aderarea României la spațiul Schengen
Publicat pe 20 Noi 2022 Macron, acuzații la adresa Rusiei privind Africa: Fac asta pentru a răni Franţa. Este un proiect de jefuire
Publicat pe 20 Noi 2022 Impactul adoptării unui stil de viață ecologic. Bulai: Toată povestea e ideologie. În realitate, nu contează decizia individuală
Publicat pe 20 Noi 2022 Rafila, mesaj important pentru părinți: Sezonul virozelor, ușor decalat în acest an. Trebuie deschise ambulatorii de specialitate pentru pediatrie
Publicat pe 20 Noi 2022 Interes tot mai crescut pentru cursurile de limbă română. Maria Pop, fost director ICR Madrid: "Avem înscriși din toate țările, nu doar din Spania"
Publicat pe 20 Noi 2022 Marea Britanie nu încearcă strângerea relaţiilor cu UE, afirmă un ministru britanic
Publicat pe 20 Noi 2022 Ecranele îți afectează tenul. Thea Haimovitz: Acest ingredient repară foarte bine tot ceea ce este distrus, inclusiv de soare / foto
Publicat pe 20 Noi 2022 Alexandru Rafila: Vaccinul anti-Covid-19 adaptat sosește la finalul lunii noiembrie. Mă voi vaccina cu doza a patra
Publicat pe 20 Noi 2022 CM 2022 Qatar. Cum arată "camerele" de 200 de euro pe noapte în care stau fanii: Ziua e ca în iad, e deşert, e prea cald - Video
Publicat pe 20 Noi 2022 Legea care îi trimitea pe şoferii băuţi, drogaţi sau fără permis după gratii dacă făceau accidente mortale, respinsă. Robert Cazanciuc: Voi relua iniţiativa
Publicat pe 20 Noi 2022 Politolog: Șeful mercenarilor Wagner e pe cale să creeze un stat paralel în Rusia / Ce planuri are cel căruia i se spune „Bucătarul lui Putin”
Publicat pe 20 Noi 2022 Silviu Mănăstire îl susține pe Nicolae Ciucă pentru președinția României: Intrarea mea în politică este legată de acest proiect!
Publicat pe 20 Noi 2022 Turneului Campionilor: Casper Ruud îl va înfrunta pe Novak Djokovic în finală
Publicat pe 19 Noi 2022 Vlad Dragomir şi Edi Iordănescu, replici acide la distanţă: Mă întreb dacă nu e o doză de egoism / În România eşti considerat obraznic dacă ai o părere opusă
Publicat pe 19 Noi 2022 Nuntă la Casa Albă. Naomi, nepoata președintelui Joe Biden, se mărită. Presa este ținută la distanță
Publicat pe 19 Noi 2022 Roger Federer a vorbit despre situaţia Simonei Halep, suspendată provizoriu pentru dopaj: Abia acum, retras, am scăpat de stres
Publicat pe 19 Noi 2022 Gazdele conferinţei "Chief Justices of the World", recepţie în onoarea lui Emil Constantinescu, la aniversarea sa
Publicat pe 19 Noi 2022 Când se va rezolva problema pensiilor speciale. Silviu Mănăstire: Cei de la USR nu au știut, nu au vrut sau au fost rău intenționați când au trecut în PNRR
Publicat pe 19 Noi 2022 Messi și Ronaldo împreună, fotografie virală. Au postat-o amândoi în același timp / foto