Un șofer de microbuz a fost prins după ce a omorât o femeie și a fugit de la locul accidentului

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Un șofer de microbuz din Dumbrăveni, Sibiu, a fost prins după ce a omorât o femeie și a fugit de la locul accidentului, duminică seara.

Poliţişti au reuşit să-l prindă, în mai puţin de două ore, pe un şofer din Dumbrăveni care a omorât o femeie, pe care a lovit-o cu microbuzul de marfă pe care îl conducea şi a abandonat-o pe marginea drumului DJ142 E din localitatea Hoghilag, fugind de la locul accidentului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, Elena Welter.

"În această seară, în jurul orei 19,15, prin apel 112, IPJ Sibiu a fost sesizat în legătură cu faptul că, pe DJ 142E, la ieşirea din localitatea Hoghilag spre Dumbrăveni, la marginea părţii carosabile, se află o persoană, posibil decedată", a precizat Elena Welter.

Bărbatul de 51 de ani a fost prins rapid, la el acasă

Potrivit reprezentantei IPJ Sibiu, în urma cercetărilor efectuate s-a constatat că este vorba despre o femeie în vârstă de 70 de ani, din Hoghilag, decedată în urma producerii unui accident rutier. "La faţa locului nu au fost identificate vehiculul şi conducătorul auto implicat în eveniment. Din investigaţiile desfăşurate de către poliţiştii rutieri, s-a reuşit în scurt timp identificarea conducătorului auto, precum şi a vehiculului condus. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Dumbrăveni, depistat la domiciliu. În momentul producerii accidentului, bărbatul se afla la volanul unui microbuz transport marfă", a precizat Elena Welter.

Poliţiştii Serviciului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală privind "săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, respectiv părăsirea locului producerii accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor, urmând ca, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş, să fie stabilite toate circumstanţele exacte în care s-a produs acest accident rutier." 

Mai multe accidente rutiere grave au avut loc duminică, din cauza ploii şi a ninsorilor

După cum transmit corespondenţii RRA, o autospecială de stingere a Detaşamentului de Pompieri Slatina s-a răsturnat pe marginea drumului în timp ce se deplasa la un eveniment rutier produs pe acelaşi tronson din judeţul Olt, în zona Brebeni-Cotmeana.

În municipiul Galaţi, un şofer de taxi a intrat pe contrasens într-un sens giratoriu şi a lovit un autovehicul care circulă regulamentar. A abandonat autoturismul şi a părăsit locul accidentului în urma căruia cele două persoane din maşina lovită au ajuns la spital.

Şi tot în judeţul Galaţi, un bărbat de 66 de ani a murit după ce a pierdut controlul şi s-a răsturnat cu autovehiculul pe care îl conducea pe raza localităţii Fârţăneşti. Un alt accident în care au fost implicate două maşini a dus la întreruperea traficului rutier pe Drumul Naţional 1 Ploieşti-Braşov, în zona oraşului Sinaia.

Centrul Infotrafic al Poliţiei mai atrage în mod deosebit atenţia asupra ceţei, care reduce în mod semnificativ vizibilitatea pe artere rutiere din judeţele Botoşani, Sălaj, dar şi Tulcea şi Constanţa, pe A2. Şi pe tronsonul Ovidiu-Agigea de pe A4, vizibilitatea este redusă sub 200 de metri, scrie Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel