BUGET 2015. Gabriela Firea, prima reacție la scandalul pe buget

Gabriela Firea
Gabriela Firea

Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, a reacționat, după haosul generat de publicarea bugetului. 

"Propunerea de buget rezultată în urma negocierilor cu partenerii noștri internaționali este una cât se poate de bună. Pentru anul 2015 au fost incluse în buget toate măsurile adoptate sau angajate de guvernul Ponta, dar și alte măsuri de stimulare economică, precum reducerea TVA la pachetele turistice „all-inclusive". În timpul campaniei electorale, guvernul era acuzat că va majora taxele și impozitele și că va elimina cota unică. Actualul proiect de buget demonstrează acum, cât se poate de clar, că acelea n-au fost altceva decât niște mari minciuni. Odată demontate acele acuzații, acum au fost inventate altele, de data aceasta referitoare la micșorarea bugetelor anumitor ministere sau instituții, precum bugetul alocat Sănătății sau Justiției", a declarat Gabriela Firea.

BUGET 2015, scandal. Bogdan Chirieac: Din toată discuția, o singură idee 

Purtătorul de cuvânt al PSD a completat că "este foarte important să se înțeleagă că, la Sănătate, poate părea un buget mai mic, dar în cifre reale el este mai mare. Aceasta pentru că au fost plătite arieratele, datoriile istorice moștenite de la guvernele PDL. Dacă ne uităm la banii alocați CNS, atunci vedem că sumele sunt mai mari. De asemenea, în ceea ce privește DNA, instituția nu are un buget distinct, el fiind defalcat din bugetul Ministerului Public. Având în vedere că Ministerul Public va avea un buget cu 19 milioane de lei mai mare în 2015, și DNA va avea un buget mai mare".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel