€ 5.0937
|
$ 4.3541
|
Curs valutar: € 5.0937
|
$ 4.3541
 

Berlinul continuă deportările: 25 de infractori, trimiși în Afganistan
Autor: Elena Aurel

justitie catuse Sursa foto: Freepik, @fabrikasimf

Germania a deportat în Afganistan 25 de bărbați condamnați pentru infracțiuni grave comise pe teritoriul german.

Germania a deportat încă 25 de bărbaţi în Afganistan, cu un zbor charter, a anunţat marţi Ministerul de Interne german, care a precizat că persoanele în cauză comiseseră diverse infracţiuni grave pe teritoriul german, transmite dpa, potrivit Agerpres. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al ministerului citat, aeronava a decolat de la Leipzig (estul Germaniei) în cursul nopţi şi a sosit la Kabul marţi dimineaţă.

Bărbaţii expulzaţi fuseseră condamnaţi în Germania pentru fapte precum omor prin imprudenţă, viol, cauzarea de răni fizice grave şi infracţiuni legate de droguri.

Zborul charter a fost efectuat în baza unui acord direct între guvernul german şi regimul de la Kabul condus de talibani, acord ce prevede posibilitatea ca Berlinul să efectueze deportări periodice către Afganistan fără implicarea altor state ca intermediari.

VEZI ȘI: Ambasada Statelor Unite la București, mesaj privind parteneriatul cu România

Peste 100 de afgani deportați din Germania începând din 2024

În luna februarie, Markus Lammert, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat că reprezentanţi ai Uniunii Europene au efectuat două "misiuni tehnice" în Afganistan, ultima în ianuarie, pentru "a explora structurarea activităţii privind readmisia şi posibila organizare a operaţiunilor de returnare".

Afganistanul a confirmat în 2025 că menţine un dialog activ cu Berlinul pentru a facilita întoarcerea cetăţenilor săi, după sosirea pe teritoriul său a peste 100 de cetăţeni deportaţi de Germania începând din 2024.

Conform datelor Agenţiei UE pentru Azil, Afganistanul rămâne principala ţară de origine a solicitanţilor de azil în Europa, anual înregistrându-se peste 115.000 de cereri noi.

Cu toate acestea, punerea în aplicare a ordinelor de returnare este la un nivel minim din cauza restricţiilor impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care blochează majoritatea expulzărilor directe.

VEZI ȘI: Despre ce au vorbit Regele Charles și Tom Daley la Washington. Subiectul neașteptat care a surprins pe toată lumea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close