Băsescu le cere miniştrilor redeschiderea minelor: În criză, cei care nu au curaj să plece!

rosia montana
rosia montana

Preşedintele Traian Băsescu le-a solicitat miniştrilor prezenţi luni la învestirea Sulfinei Barbu să aibă curaj şi să facă o prioritate din crearea de locuri de muncă, referindu-se la redeschiderea unor exploatări de aur, argint şi cupru.

"Cred că astăzi doamna Sulfina Barbu intră într-o muncă despre care am discutat şi care implică în primul rând responsabilitate. Ceea ce ştim toţi este că România nu poate suporta în momentul de faţă şi cu atât mai puţin anul viitor, simultan, un buget pentru sistemul de pensii de stat cu un deficit care se apropie de 15-16 miliarde de lei şi în acelaşi timp programe sociale cu care se cheltuiesc 19 miliarde de lei. A fost un program de ajustare a cheltuielilor la realitate în timpul ministrului Botiş şi sper să continue în timpul dvs, doamnă ministru", s-a adresat Băsescu Sulfinei Barbu.

Preşedintele şi-a exprimar îngrijorarea generată de faptul că în ultimele luni costul creditelor externe a crescut exploziv, însemnând "că aproape devin prohibitive creditele externe în condiţiile în care nu micşorăm nevoia de împrumut".

"Indiferent cât de aproape este campania electorală, activitatea Ministerului Muncii trebuie să se desfăşoare sub semnul responsabilităţii, dar şi al echităţii (...) Este imposibil să fie susţinut un număr de 4,9 milioane de pensionari având 4,2 milioane de salariaţi. Obiectivul major al Guvernului trebuie să fie crearea de locuri de muncă", a spus Băsescu.

"Repet ce susţin de câteva săptămâni. Dincolo de menţinerea locurilor de muncă şi a investiţiilor existente, cea mai mare resursă de creare de locuri de muncă e la noi. Pe de o parte atragerea banilor europeni, pe de altă parte deschiderea de activităţi. Locul în care ne putem replia cel mai rapid pentru creare de locuri de muncă este mineritul care se adresează exploatărilor de aur, argint şi cupru şi în momentul de faţă redeschiderea exploatprilor nu mai necesită subvenţii. Vă cer un singur lucru, curaj.

Foarte mulţi spun 'dar de ce să mă leg la cap, că poate să-mi treacă uşor mandatul, fără să mă critice presa'. Vreau să ştiţi că pe timp de criză cei care nu au curaj e bine să plece din Guvern. Nu presa face politica ţării şi nu presa trebuie să asigure locuri de muncă, ci Guvernul. Cea mai mare responsabilitate a Guvernului în momentul de faţă e să ia decizii în dosarele amânate, care pot genera locuri de muncă. Vă asigur de tot sprijinul meu", s-a declarat preşedintele solidar cu Guvernul dacă ia măsurile considerate necesare.

"Nu vă faceţi iluzia creşterii economice de 3,5-4% dacă nu luaţi şi măsuri majore de deschidere de exploatări de metale", a adăugat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel