Bărbatul care l-a amenințat cu moartea pe Nicușor Dan a fost audiat prin apel video, susținând că postarea făcută pe rețelele de socializare a fost doar o glumă.
Bărbatul care l-a amenințat cu moartea pe președintele Nicușor Dan, aflat în prezent în Germania, a fost audiat de polițiști prin apel video.
Tânărul în vârstă de 25 de ani și originar din Timișoara, care lucrează de câțiva ani în străinătate, susține că postarea sa a reprezentat doar o glumă și nu se aștepta ca aceasta să ducă la o anchetă a polițiștilor.
Bărbatul, care și-a șters toate conturile de pe rețelele de socializare, anunța în postare că strânge fonduri pentru asasinarea lui Nicușor Dan, fiind identificat rapid de polițiștii din Timiș. La audieri au fost chemați, inițial, părinții tânărului, care locuiesc în Timișoara.
În cadrul audierii, bărbatul care l-a amenințat pe președinte a declarat că nu a avut nicio intenție de a-i pune în pericol viața acestuia. El a susținut că postarea a fost realizată în spirit de glumă și că nu se aștepta ca polițiștii să demareze o anchetă în acest sens, potrivit Antena 3 CNN.
Polițiștii din Timiș au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de instigare publică, anchetă care va ajunge pe masa procurorilor Parchetului din Timișoara.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci