Joi, 26 iunie 2025, în majoritatea centrelor universitare din țară, zeci de studenți au ieșit în stradă pentru a protesta față de intențiile Guvernului României de diminuare a burselor.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a reacționat ferm luni, exprimându-și „profunda dezamăgire” față de modificările propuse. Problema centrală este trecerea de la calcularea fondului de burse raportat la salariul minim brut, la salariul minim net - ceea ce ar reduce considerabil sumele alocate de stat pentru sprijinul financiar al studenților.
În Timișoara, studenții s-au adunat în fața Prefecturii, unde afișează mesaje precum: „Nu studenții sunt de vină pentru deficitul bugetar!”, „În 2025 încă ne rugăm pentru minimul de trai!”, „Ați ignorat toate cerințele, să asteptați consecințele!”, „Vrem echitate, nu austeritate!”, „Problemele studenților, batjocura decidenților” sau „Cred ca am călătorit în trecut și am pierdut drepturile”, potrivit Sursa de Vest.
„Care este problema noastră? Ei bine, suntem studenți și problema noastră este că am aflat că vor să ne taie bursele. Și pentru noi, bursele nu sunt un moft sau un lux, sunt o necesitate. Pentru că scopul lor este să ne completăm toate lipsurile pe care noi le avem ca să putem să ne continuăm studiile, să profesăm și să ajungem liderii de mâine“, a spus o studentă prezentă la protest.
Și la Iași, reprezentanții studenților au organizat în această dimineață un protest public, începând cu ora 10:00, în Piața Unirii. Manifestația a fost organizată de Uniunea Studenților din România (USR), alături de federațiile studențești UNSR și ANOSR. Aceștia au protestat împotriva noilor măsuri incluse în Programul de Guvernare 2025–2028, care prevăd modificarea modului de calcul al fondului de burse, notează BZI.
Participanții au afișat pancarte cu mesaje precum „Zeci de mii de voci neauzite”, „Tăiați din corupție, nu din educație”, „Vă pasă de educație până vă costă ” sau „Tăiați burse ca să nu mai poată nimeni picta jaful”. Aceștia au cerut Guvernului să revină asupra deciziei și să mențină actualul sistem de finanțare al burselor.
Studenții care au manifestat în București s-au reunit în Piața Victoriei unde au scandat: „La palat e sărbătoare, în cămine, foame mare“. Un protest similar a avut loc și la Cluj-Napoca, la Monumentul Memorandiștilor.