O groapă comună cu rămășițele a 23 de persoane a fost descoperită într-un cimitir din Slatina, dar controversele în jurul acestei situații sunt mari. Anchetatorii anunță că au audiat patru persoane.
Patru persoane au fost audiate în cazul osemintelor găsite într-un cimitir din Slatina, depozitate în saci de rafie. Au fost găsite rămășițele a 23 de persoane. Procurorii au infirmat zvonurile apărute în spațiul public, potrivit cărora ar fi vorba de cadavre nedescompuse, că acestea ar proveni din perioada COVID-19 sau că sacii în care se aflau osemintele ar fi avut menţionată data înhumării.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina au anunţat, marţi:
”În fapt, la data de 16.09.2026, organele de poliţie au fost sesizate prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, în Cimitirul Ortodox Strehareţ din municipiul Slatina, o echipă de muncitori a descoperit în sol mai multe oseminte care par a fi de origine umană. Organele de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Slatina s-au deplasat la faţa locului şi, în continuarea verificărilor, au identificat în sol rămăşiţe umane provenind de la aproximativ 23 de persoane, depozitate în saci de rafie de culoare albă şi neagră. În cadrul urmăririi penale, a fost efectuată cercetarea la faţa locului, fiind continuate demersurile pentru stabilirea situaţiei de fapt şi administrarea mijloacelor de probă”.
Controversă privind osemintele găsite
Anchetatorii fac cercetări pentru lămurirea tuturor împrejurărilor din această cauză, inclusiv privind provenienţa osemintelor şi respectarea procedurilor legale referitoare la eventuale exhumări anterioare.
Patru persoane au fost audiate și ar urma să fie și altele. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina au clarificat, referitor la o serie de informaţii apărute în spaţiul public: ”Raportat la informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora ar fi fost descoperite cadavre nedescompuse, că acestea ar proveni din perioada COVID-19 sau că sacii în care se aflau osemintele ar fi avut menţionată data înhumării, precizăm că toate aceste aspecte nu corespund realităţii”.
Mario de Mezzo, declarații din cimitir
Anterior, primarul Slatinei, Mario de Mezzo, a făcut acuzații grave, chiar din cimitir.
Scandalul gropii comune în care cadavre au fost deshumate şi îngropate în saci, în cimitirul Strehareţi ia amploare. După ce mai multe familii au reclamat că nu şi-au mai găsit morţii înhumaţi în locurile de veci pe care le aveau, şi după ce zeci de saci au fost găsiţi aruncaţi într-o groapă comună, primarul oraşului Slatina se arată convins că există mai multe gropi comune şi anunţă că inclusiv persoane îngropate în pandemia de COVID au fost aruncate în groapa comună. Primarul spune că "rădăcinile acestei caracatiţe a corupţiei sunt mult mai adânci decât par la prima vedere". Edilul a povestit că o femeie care a mers la mormântul tatălui său şi nu l-a mai găsit i-a spus că administratorul cimitirului i-a explicat că tatăl "a plecat", de aceea nu mai este acolo, scrie news.ro.
”Nimeni nu a făcut nimic, erau în cârdășie”
”S-au găsit sute de oase umane pe care IPJ le-a luat pentru anchetă, însă, un lucru extrem de grav, în urma săpăturilor s-au găsit saci cu cadavre nedescompuse din perioada COVID-ului. Au data de înhumare pe ele, sunt saci speciali. Acest lucru dă o nouă dimensiune acestei infacţiuni, pentru că în perioada respectivă înhumările aveau un regim special", a afirmat Mario de Mezzo luni, într-o conferinţă de presă.
"Astăzi, Parchetul împreună cu IPJ-ul se mişcă cu viteza melcului şi resping solicitări legitime ale Primăriei Slatina, de parcă nu îşi doresc să afle adevărul. Îl somez public pe domnul comandant al IPJ Ionuţ Ilinca să nu încerce să muşamalizeze acest caz! Este un caz care este în atenţia Slatinei, este în atenţia ţării şi va fi în atenţia mea până când va fi soluţionat" spune de Mezzo, arătând că din anul 2022 s-a scris despre acest subiect şi "nimeni nu a făcut nimic pentru că toţi erau în cârdăşie" a fost apelul lansat pe edil.