DCNews Stiri Justiție Fostul preot Cristian Pomohaci, vizat de noi acuzaţii care implică mai mulți minori de 4-16 ani

Fostul preot Cristian Pomohaci, vizat de noi acuzaţii care implică mai mulți minori de 4-16 ani

Fostul preot Cristian Pomohaci. Sursa foto: Agerpres

Procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism București (DIICOT) - Serviciul Teritorial Târgu Mureş au efectuat mai multe percheziţii în care este vizat și pe fostul preot Cristian Pomohaci.

Procurorii Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism București  - Serviciul Teritorial Târgu Mureş au efectuat miercuri trei percheziţii în Bucureşti, Cluj Napoca şi în localitatea Şaru Dornei, judeţul Suceava, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă.

"Din actele de urmărire penală a reieşit faptul că, în intervalul cuprins între luna martie 2025 şi luna martie 2026, 4 făptuitori, dintre care unul aflat sub măsura arestului preventiv în altă cauză, au procurat, deţinut, stocat şi distribuit, prin intermediul unor servicii de mesagerie online şi a unor pagini de socializare, videoclipuri care înfăţişează minori, cu vârste între 4 şi 16 ani, în ipostaze sexuale explicite", anunţă DIICOT într-un comunicat de presă.

Conform unor surse judiciare, bărbatul arestat care apare în comunicatul DIICOT este cântăreţul şi fostul preot Cristian Pomohaci. 

Reamintim că acesta se află în arest preventiv din luna iunie, după ce a fost pus sub acuzare în două dosare, de agresiune sexuală şi trafic de droguri, în prima cauză fiind implicaţi şi minori.

Cele două dosare, unul privind infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, iar celălalt privind traficul de droguri de mare risc, au fost deschise în urma perchezițiilor efectuate la două dintre locuințele cântărețului. În timpul perchezițiilor, anchetatorii au descoperit 20 de grame de drog de mare risc (3-CMC), precum și aproape 2 milioane de euro, în diferite valute.
 

Comentarii (1)

Badea Mihai   •   23 Septembrie 2026   •   14:03

Nu e frumos ce face cu copiii,nu inteleg cum nici un tata nu i-a facut felul.Macar sa il scape de cotoroanta dintre picioare.Poate are noroc in puscarie.

Citește mai multe din Justiție
Citește mai multe din Justiție