DCNews Stiri Educatie Cum îți dai seama dacă ești analfabet funcțional. Daniel David: Se referă și la știință, și la matematică

Cum îți dai seama dacă ești analfabet funcțional. Daniel David: Se referă și la știință, și la matematică

FOTO: Crișan Andreescu

Daniel David susține că educația postdecembristă s-a dezvoltat în vechile paradigme comuniste, fără schimbări de fond durabile sau coordonate.

„În Raportul QX am încercat să dau o serie de explicații. Părerea mea e că educația după Revoluție s-a dezvoltat, dar în vechile paradigme moștenite în perioada comunistă.

Noi n-am abordat niciodată o schimbare paradigmatică de esență, sau dacă am făcut-o, am omorât-o rapid, n-a fost de durată. Sau schimbările n-au fost coordonate între ele”, a mai declarat Daniel David, în dialog cu realizatorul emisiunii DC EDU, prof. univ. dr. Sorin Ivan.

Lipsuri în sistemul educațional românesc

„Nu știm să împăcăm elementul de politică și profesionalism în zona educației. Unii vor să politizeze, alții spun să eliminăm politica din educație, s-o ducem numai în zona profesională. În toată lumea asta civilizată, educația e parte dintr-un sistem, face parte dintr-un guvern, n-ai cum s-o scoți dintr-o zonă politică - care vine cu un buget, un minister. Important e unde tragi limitele până când politicul poate să influențeze zona de educație.

Niciodată n-am abordat cinstit și direct aceste lucruri. Partea de centralizare și descentralizare. Cât descentralizăm? Ori vrem să centralizăm din cabinetul ministrului, să stabilim discipline, număr de ore, alții vor să descentralizeze totul. Discuția între timpul de lucru și timpul de predare - o chestiune esențială pentru ceea ce înseamnă profesor.

Noi n-am abordat - și sunt multe alte paradigme esențiale, care să ne modernizeze și dezvoltarea să aibă loc în cadrul acestor paradigme. (...) Problema e că, în final, n-am putut duce încercările în paradigmele esențiale”, a mai spus ministrul.

Știri similare din categoria Educatie Vezi toate articolele