Adrian Ghenie sau începutul unei legende contemporane

Marți, 30 mai, la ora 20.00, Artmark organizează, la Athénée Palace Hilton București, Licitația de Artă Postbelică și Contemporană.

Piața de artă punctează tot mai des rezultatele spectaloase ale artiștilor români în licitațiile internaționale. Cu câteva zile în urmă, o lucrare de Constantin Brâncuși a fost vândută cu 51 de milioane de dolari la casa Christie`s din New York. Tot un român, de astă dată tânărul Adrian Ghenie, a devenit tot mai prezent în topul celor mai bine vânduți artiști contemporani.

Licitația Artmark de Artă Postbelică și Contemporană aduce în prim-plano pânză timpurie semnată de Adrian Ghenie,Christ,din 1997(7.000 - 12.000 de euro). Lucrarea manifestă, la început de carieră, principalele atuuri ale artistului, cu care a convins azi piața internațională: clar-obscurul, tonurile sumbre alternate cu explozii cromatice, străluciri rembrandtiene și o continuă metamorfoză a pânzei sub ochii privitorului.

”Pictura este un mijloc de a explora spaţiul între memoria oficială şi cea subiectivă. Este ca şi când ai atinge pielea unei epoci sub forma picturii”, spunea Adrian Ghenie. Iar lucrarea intitulată Christ, din licitația Artmark, explorează tocmai aceste deziderate artistice.

Licitația de Artă Postbelică și Contemporană cuprinde și alte lucrări de valoare, ce pun în centrul tematicii lor “omul”. Cum se vede omul contemporan prin ochii artiștilor de azi sau de ieri? Ca un îngândurat Arlechin (Corneliu Baba, 8.000 - 12.000 euro) ori ca un Vânzător de flori tămăduitoare (Sorin Ilfoveanu, 1.500 - 2.500 euro), mereu aflat într-o Întâlnire (Ștefan Câlția, 8.000 - 14.000 euro) cauzată de împrejurări neprevăzute, omul contemporan este un om atomizat (Human, Paul Neagu, 3.000 - 5.000 euro ) sau placid ca o Zi de vară (Șerban Savu, 3.000 - 5.000 euro), mereu Încurcat în socoteli (Constantin Piliuță, 2.000 - 3.000 euro), un fel de supererou în brațele rutinei ideologice (Dan Creţu, Pietà, 300 – 500 euro).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel