”Ziua Regalității”, omagiată la Institutul Cultural Român de la Londra. ”Misiune ispititoare”, spectacol-documentar

FOTO: Facebok @ Institutul Cultural Român de la Londra
FOTO: Facebok @ Institutul Cultural Român de la Londra

Institutul Cultural Român de la Londra va prezenta un spectacol-documentar în ziua în care este omagiată ”Ziua Regalității”.

Institutul Cultural Român de la Londra prezintă vineri, 10 mai 2024, de la ora 19.00, la sediu, spectacolul de teatru Misiune ispititoare, un one-woman show conceput, regizat și interpretat de Liana Ceterchi, adaptare după corespondența dintre Regele Carol I şi Regina Elisabeta, vol I (1869 – 1888) şi vol II (1889 – 1913) în traducerea Silvei Irina Zimmermann şi a Romaniței Constantinescu, publicate la Editura Humanitas.

”Spectacolul de teatru documentar aduce în luminile rampei viața celei care a fost atât prima regină a României, cât și inegalabila parteneră de viață a lui Carol I de Hohenzollern, întâiul rege al României. Cunoscută sub pseudonimul literar de Carmen Sylva, Regina Elisabeta a făcut cunoscută lumii occidentale, prin traducerile ei, poezia populară românească, a lăsat moștenire posterității o vastă operă literară, a fost muză și mecena pentru lumea artistică a vremii sprijinind personalități precum Nicolae Grigorescu, Dimitrie Gh.Dinicu, I.L. Caragiale, Elena Văcărescu, Vasile Alecsandri și nu în ultimul rând George Enescu, care a mărturisit despre ea că era o nedezmințită întruchipare a bunătății”, transmite ICR de la Londra într-un comunicat de presă.

”Cu ocazia celebrării Zilei Regalității aducem în fața publicului britanic figura Reginei Elisabeta I, mama răniților din timpul Războiului de neatârnare din 1877, prima regină care a făcut fotografie publicitară, cea care a fondat orașul Orbilor, Vatra Luminoasă, și care nu a pregetat niciun moment în a-și dărui gândurile și inima treburilor țării în misiunea ispititoare pe care Dumnezeu i-a încredințat-o pentru România”, a declarat Liana Ceterchi, citată în comunicatul Institutului Cultural Român de la Londra.

Cine este Liana Ceterchi

Liana Ceterchi este absolventă a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L.Caragiale” din București, promoția 1978. A debutat la Teatrul de Stat din Turda, sub bagheta lui Aureliu Manea, avându-l ca partener pe cunoscutul actor Marcel Iureș, în spectacolul ”Domnișoara Iulia” de A. Strindberg.

Apoi, în aceeași regie semnată de Aureliu Manea, în „Medeea” de Seneca. A fost actriță la Teatrul Mic din București, împărțind scena cu cei mai mari actori ai teatrului românesc, culminând cu spectacolul ”Noapte bună, mamă”, alături de Olga Tudorache. După 20 de ani de actorie, a absolvit secția de Regie Teatru, în cadrul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” din București, la clasa Cătălinei Buzoianu.

În anul trei de facultate, a urmat un workshop de Commedia dell’Arte la Veneția, la Teatro del’Avogaria, culminând cu spectacolul de regie de anul III, pe un scenariu de Commedia dell’ Arte, ”Lunile lunii”, spectacol ce s-a jucat atât la Teatro del’Avogaria la Veneția, cât și pe scena bucureșteană a Teatrului Mic.

În 1996 a participat la sesiunea I.S.T.A. la Copenhaga unde a avut bucuria de a cunoaște artele spectacolelor tradiționale din China, Japonia, India, Bali, fiind o bună ocazie de a se familiariza cu mijloacele teatrale tradiționale asiatice, ceau completat cunoștințelor de teatru de mască, însușite la Veneția.

A susținut spectacolul de licență cu ”Cast No Shadow”de Ellen Kaplan, în limba engleză, jucat la Teatrul Evreiesc de Stat. În 2001, împreună cu un grup de actrițe, a fondat “Asociația femeilor din teatruIf.../ Dacă... pentru femei”, în cadrul căreia a creat mai multe spectacole,despre, cu și pentru femei. A montat spectacole precum, ”Anne Frank”, după Jurnalul Annei Frank, ”4Mothers”, după monoloagele lui Arnold Wesker, ”Charlotte Salmon”, ”Mărturii Hiroshima”, ”Pușca de vânătoare” după Yasushi Inoue, ”Rose” de Martin Sherman ”Semne de viață inteligentă în univers” de Jane Wagner, etc.

Și-a început cariera universitară, predând actorie la Facultatea ”Spiru Haret”. În 2006 a fost acceptată la Director’s Lab la Lincoln Center. Are un Master în Artele Spectacolului în secolul XX și un Doctorat susținut în 2007, cu titlul ”Funcțiile scenice ale obiectului”.

A revenit pe scenă ca actriță în spectacolul ”Fugato labile Camille Claudel,” de G. Garbes Putzel, pe care l-a prezentat de Ziua Francofoniei la Bruxelles. Ȋn ultimii ani s-a axat pe descoperirea și aducerea pe scenă a istoriei uitate, o istorie a regalității. A montat ”Ileana, Principesă de România”, fiica Reginei Maria, devenită călugăriță, care a ctitorit prima mânăstire ortodoxă în USA.

Cu acest spectacol a făcut un turneu de o lună de zile în America și Canada. În anul 2018, cu ocazia centenarului 1918-2018, a produs spectacolul ”Regina Maria, regina tuturor românilor”, bazat pe jurnalele de război ale Reginei Maria, urmat de un turneu în America.

În 2019, a montat ”1919 Misiune regală la Paris și la Londra”, spectacol inspirat de cartea Reginei Maria ”The Latest Chapters of My Life”, în care e consemnată contribuția ei la Conferința de pace de la Paris, întâlnirile importante pe care le-a avut cu „cei patru mari”. Spectacolul a fost jucat la Lisabona, Tel-Aviv, în țara și în școli. A urmat montarea spectacolului ”Misiune ispititoare”, bazat pe corespondența primei perechi regale a României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel