Zinedine Zidane este noul antrenor al echipei Real Madrid

Zinedine Zidane este de luni seara antrenor principal al echipei de fotbal Real Madrid, în locul spaniolului Rafael Benitez, care a fost demis ca urmare a rezultatelor nesatisfăcătoare din prima parte a sezonului.

"Zidane este, începând din acest moment, noul antrenor al lui Real Madrid, iar pentru mine este o mândrie", a anunțat președintele clubului din capitala Spaniei, Florentino Perez, în cursul unei conferințe de presă.

Aceasta este prima experiență ca antrenor principal al unui club de elită pentru fostul coordonator de joc al reprezentativei Franței, care a pregătit până acum echipa secundă a lui Real Madrid, Castilla, aflată în liga a treia spaniolă.

Zinedine Zidane (43 ani) devine, astfel, al 11-lea antrenor al lui Real Madrid din "era Perez" și, totodată, primul francez care pregătește celebra grupare din capitala Spaniei, la care a evoluat ca jucător între 2001 și 2006, perioadă în care a câștigat, între alte trofee, un titlu de campion al Spaniei, Liga Campionilor și Cupa Intercontinentală.

[citeste si]

"Vreau, înainte de toate, să mulțumesc clubului pentru că mi-a oferit oportunitatea de a antrena această echipă. Avem cea mai bună echipă din lume, cei mai buni suporteri din lume", a spus Zidane, într-o scurtă declarație de presă după numirea sa la cârma grupării madrilene.

"Este o zi foarte importantă pentru mine și, cu siguranță, ca orice alt antrenor, am ceva emoții, mai mult decât atunci când am semnat ca jucător, însă este normal", a adăugat "Zizou".

Fostul internațional francez și-a început mandatul la Real Madrid cu un antrenament deschis publicului, programat marți dimineață, pe stadionul "Alfredo di Stefano" din cadrul centrului de pregătire al clubului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel