Zidane dă cărţile pe faţă. Care spune că e cel mai bun atacant francez din istorie

Antrenorul francez al echipei spaniole de fotbal Real Madrid, Zinedine Zidane, a afirmat marţi seara, după victoria din campionat cu 3-1 în faţa lui Athletic Bilbao, că jucătorul Karim Benzema, autorul unei duble (75, 90+2), este "cel mai bun atacant francez din istorie".

Întrebat într-o conferinţă de presă după meci dacă Benzema este cel mai mare atacant francez din istorie, Zidane a răspuns imediat: "Pentru mine, da. El o dovedeşte, joacă la Real Madrid de mult timp, numără peste 500 de meciuri, multe goluri... Palmaresul său, tot ce a realizat aici vorbesc de la sine", a adăugat Zidane. "Pentru mine, el este cel mai bun, este foarte clar", a afirmat tehnicianul, informează AFP.

"El a demonstrat mereu că nu este un număr 9 pur, el nu se gândeşte doar să înscrie. De aceea, îmi place atât de mult, îl ador, pentru că nu are doar golul în minte. El intervine în joc, dacă trebuie să paseze o face, iar asta îmi place în fotbalul său", a adăugat "Zizou", citează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel