Viorica Dăncilă, întâlnire cu Andrian Candu. DECLARAȚII

100 de primari din Republica Moldova, apel către Dăncilă, Dragnea și Tăriceanu
100 de primari din Republica Moldova, apel către Dăncilă, Dragnea și Tăriceanu

Viorica Dăncilă a reiterat sprijinul ferm al României şi al său personal pentru parcursul european al Republicii Moldova. 

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Viorica Dăncilă a evocat importanţa actului istoric petrecut în urmă cu 100 de ani, apreciind că momentul marchează un reper de excepţie al înfăptuirii idealului naţional, fiind expresia clară a voinţei suverane a poporului manifestată în mod liber şi democratic. 'Arătând că marcarea Centenarului nu este doar un prilej de onorare a trecutului, ci şi un moment de reflecţie cu privire la viitor, prim-ministrul României a apreciat că Republica Moldova şi România au un viitor comun în Uniunea Europeană. Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reiterat sprijinul ferm al României şi al său personal pentru parcursul european al Republicii Moldova, în baza Parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova şi în consens cu aspiraţiile cetăţenilor Republicii Moldova.

În context, înaltul demnitar român a încurajat autorităţile de la Chişinău să continue procesul de reforme democratice şi economice, în conformitate cu priorităţile de acţiune asumate prin Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi UE', se arată în comunicat.

Totodată, premierul a exprimat interesul pentru dezvoltarea, în continuare, a programelor concrete de colaborare derulate la nivel sectorial şi consolidarea prezenţei investiţionale a României în Republica Moldova, în conformitate cu rezultatele vizitei sale recente în această ţară, în februarie.

Ce a zis Andrian Candu

La rândul său, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, a subliniat angajamentul ţării sale în direcţia continuării reformelor necesare în scopul realizării obiectivelor europene şi în conformitate cu aspiraţiile cetăţenilor. 'În context, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova a apreciat în mod deosebit susţinerea primită din partea României în privinţa parcursului european al Republicii Moldova, exprimând interes pentru aprofundarea relaţiei bilaterale, inclusiv prin promovarea proiectelor de cooperare de natură să genereze rezultate în beneficiul cetăţenilor', precizează Guvernul.

[citeste si]

Andrian Candu a participat, marţi, la Bucureşti, la şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel