VIDEO | Momente GROAZNICE la EURO 2021. Christian Eriksen, leşin pe teren. UPDATE - UEFA: Jucătorul este în stare stabilă

Captură Video
Captură Video

Christian Eriksen a căzut pe teren la meciul Danemarca - Finlanda. 

UPDATE: ”Christian Eriksen este conștient și va fi supus la noi examene medicale la spitalul  Rigshospitalet”, a fost anunțul oficialilor din Danemarca.

UPDATE: "Având în vedere evenimentele medicale care l-au avut în centru pe Eriksen, o şedinţă de criză a fost convocată. Mai multe detalii despre meci vor fi comunicate la 19:45 CET. Jucătorul a fost transferat la spital şi a fost stabilizat", transmite UEFA. 

UPDATE: BEIN Sports anunţă că danezul este în stare stabilă şi că a fost dus la spital. 

Update: Eriksen pare că și-a revenit

Christian Eriksen a fost intubat.

Christian Eriksen a căzut pe teren la meciul Danemarca - Finalnda. În aceste momente este resuscitat.

Jucătorilor Finlandei le-a fost recomandat să meargă în zona vestiarelor, iar meciul a fost suspendat de către UEFA. 

Christian Dannemann Eriksen este un fotbalist danez care evoluează la clubul Inter Milano în Serie A, pe poziția de mijlocaș. El a debutat la echipa națională de fotbal a Danemarcei în martie 2010, și a fost cel mai tânăr fotbalist de la Campionatul Mondial de Fotbal 2010 din Africa de Sud.

LIVE TEXT

- Meciul a fost suspendat. Situația este încă incertă.

- Min. 43. Eriksen a căzut pe teren. A rămas fără cunoștință. Medicii au dat buzna pe teren.

- Min. 40. Braithwaite încearcă un șut din marginea careului, dar balonul ocolește poarta apărată de Hradecky.

- Min. 33. Danemarca mai câștigă un corner. Uronen a revenit în teren. O'Shaughnessy a căzut după ce balonul i-a spart nasul și l-a umplut de sânge.

- Min. 30. Uronen a fost accidentat de coechipierul său, portarul Hradecky.

- Min. 28. Pukki se prăbușește pe teren după o lovitură urâtă în figură administrată de Christensen.

- Min. 26. Braithwaite are o cursă impresionantă și trage la poartă, dar mingea nu prinde cadrul porții.

- Min. 24. Finlanda aruncă de la margine până în careu, iar Pukki a făcut fault în atac. Mingea rămâne la Danemarca, dominanta clară a partidei. Finlandezii n-au prins șut pe poartă până acum.

- Min. 22. Un nou corner câștigat de Danemarca. Eriksen execută pentru a cincea oară o lovitură de colț. Delaney trage peste poartă.

- Min. 15. Hojbjerg era să marcheze după o centrare excelentă. Finlandezii se apără din nou de corner și scapă cu bine.

- Min. 12. Un nou corner pentru danezi. Finlandezii sunt băgați cu spatele în corzi de vecinii nordici, dar faza fixă nu se materializează.

- Min. 7. Wind trage în forță pe poarta Finlandei, este corner pentru danezi. Faza nu se fructifică.

- Min. 5. Corner pentru Danemarca. Haos în careul finlandez, mai multe șanse de a înscrie pentru danezi, dar portarul Hradecky reține balonul.

- Min. 4. Braithwaite este faultat la mijlocul terenului, iar Lod vede cartonașul galben.

- Min. 1. Partida dintre Danemarca și Finlanda a început.

- Meciul începe în curând. Tribunele sunt „pline”, chiar dacă capacitatea este de doar 25.000 spectatori (n.r. o treime din capacitatea totală). Este o imagine extraordinară după obositoarea pandemie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel