Va ține minte toată viața ziua referendumului. Află de ce

miri
miri

O tânără din județul Argeș, a declarat, duminică, că niciodată nu va uita ziua referendumului pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, deoarece a mers la vot îmbrăcată în mireasă, dar și însoțită de tot alaiul de nuntași.

"Sunt extrem de fericită, am venit aici cu alaiul de nuntă, cu naşii. Sunt bucuroasă, a fost ideea socrului meu de a veni întâi la vot şi de a merge apoi la nuntă. Voi ţine minte toată viaţa această dată", a declarat mireasa, Alina Gheorghe, citează Mediafax.

Tânăra, împreună cu viitorul său soț, ambii din localitatea argeşeană Băbana, au mers la secția de votare, însoțiți de cei aproximativ 100 de nuntași, care au stat la coadă pentru a-și exprima dreptul de vot.

Mai mult, mireasa mai are un motiv pentru care nu va uita această zi: Alina Gheorghe era pe punctul de a nu putea vota, întrucât reprezentanţii secţiei de votare au fost puși în fața unei situații deosebite: cartea de identitate a tinerei era tăiată la un colţ, ei crezând că actul nu mai avea valabilitate. După ce s-au documentat, membrii comisiei au aflat că mireasa mai poate folosi încă zece zile documentul, preşedinta secţiei de votare permițându-i tinerei accesul în cabină, cu ştampilă şi buletin.

"Gata, am întrebat şi ne-am lămurit, trebuie să-şi schimbe cartea de identitate în 10 zile, dar acum poate să voteze, documentul este încă valabil, este tăiat la un colţ şi este valabil", a declarat preşedinta secţiei de votare.

Singurii din alaiul de nuntă care au lipsit în acele momente din secția de votare au fost lăutarii, ei fiind rugați să se pregătească pentru petrecerea care, mai ul ca sigur, va ține până dimineață.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel