Universitatea din Bucureşti, se află în primele 200 universităţi din lume, potrivit rezultatelor rakingului global al universităților, realizat de Quacquarelli Symonds Limited, prezentate, vineri în cadrul unei conferințe.
Rankingul global al Universităților, realizat de Quacquarelli Symonds Limited, lider global în furnizarea de informaţii, cariere şi soluţii din învăţământul superior de specialitate, este făcut în funcţie de domenii şi vizează cinci dintre cele majore: inginerie şi tehnologie; ştiinţele vieţii; ştiinţe naturale; arte şi ştiinţe umaniste şi ştiinţele sociale, scrie Adevărul.
Rezultatele topului mondial vor fi lansate în patru runde. După publicarea rezultatelor în ştiinţe sociale, va urma lansarea rezultatelor din domeniile inginerie şi tehnologie, ştiinţe şi arte şi ştiinţe umaniste.
Potrivit primelor rezultate, Universitatea din Bucureşti se află în topul primelor 200 de universităţi din lume pentru următoarele domenii: Social Sciences & Management - Communication & Media Studies, între 150-200. Arts & Humanities - English Language & Literature, între 150-200.
Metodologia utilizată de QS presupune aplicarea a trei indicatori principali: "Academic Peer Review", "Employer Review" şi "Citations per Faculty Member".
"Academic Peer Review" este un sistem prin care universităţile sunt evaluate de alte instituţii de învăţământ superior, criteriul de apreciere fiind excelenţa în câmpul lor de activitate şi de cunoaştere. Alături de evaluarea altor universităţi, alte surse de identificare a nivelului de performanţă academică mai sunt şi "World Scientific", companie ce cuprinde multiple publicaţii ştiinţifice, şi Mardev-DM2, companie ce oferă accesul la IBIS (Serviciul Internaţional de Informare a Cărţii). Criteriul performanţei academice contează 40% din punctajul total acordat unei universităţi.
"Employer Review" constituie un sistem de evaluare a universităţilor din punctul de vedere al angajatorilor, și are o pondere de 10% din punctajul acordat unei universități. Astfel, QS realizează anual un sondaj global printre angajatorii cu experienţă în recrutarea absolvenţilor universităţilor cărora li s-a cerut să identifice universităţile pe care le consideră ca fiind cele mai bune în pregătirea absolvenţilor pentru piaţa muncii.
Un alt criteriu de evaluare al performanței universitare este "Citations per Faculty Member", care utilizând informaţia exportată de Scopus, îmbină productivitatea în cercetare şi calitatea acesteia. Acest criteriu contează 20% din punctajul total acordat unei universităţi.
"Student per Faculty Ratio" este un indicator care identifică raportul dintre numărul de cadre didactice şi numărul de studenţi dintr-o universitate. Criteriul contează 20% din punctajul total acordat unei universităţi.
Un ultim indicator cu o pondere de 10% în punctajul acordat unei universități, este "International Factors", care evaluează deschiderea universităţii către mediul internaţional prin numărul programelor de studii în limbi străine şi prin numărul total de studenţi şi de cadre didactice de cetăţenie străină.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News