Universitarul Alexandru Muraru, noul șef al INP. Vezi cine este acesta

alexandru_muraru
alexandru_muraru

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, l-a numit pe universitarul Alexandru Muraru în funcția de președinte-director general al Institutului Național al Patrimoniului (INP), instituție de importanță națională care gestionează, coordonează și finanțează întreaga politică în domeniul patrimoniului din România, informează un comunicat al instituției.

În vârstă de 30 de ani, Alexandru Muraru este doctor în Științe Politice (Universitatea „Al. I. Cuza” Iași), cercetător științific și profesor asociat în cadrul Departamentului de Știinte Politice de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, precum și cercetător asociat în cadrul Institutului Român de Istorie Recentă (București).

Alexandru Muraru a beneficiat de burse de studii la University of Utrecht (Olanda), Center for Advanced Holocaust Studies (Washington DC, S.U.A) și a unei burse doctorale finanțate de Comisia Europeană prin programul POSDRU (2008-2011); a susținut numeroase conferințe internaționale și a participat la seminarii și programe academice în Europa și America de Nord.

Absovent a două programe de master, în Istorie Românească și Științe Politice, ambele în cadrul Universității „Al.I. Cuza” din Iași, Alexandru Muraru publică frecvent studii, articole și recenzii pe teme de istorie recentă, relații internaționale sau teorie politică.

În perioada 2005-2009 a fost consilier la Cancelaria Primului-Ministru al României, iar în intervalul aprilie-decembrie 2007 a fost consilier personal al Ministrului Justiției. În perioada 2011-2013 a fost consilier pentru Parlamentul României. În mai 2008, a fost decorat de Majestatea Sa Regele Mihai I al României cu medalia „Regele Mihai I pentru Loialitate”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel