€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Un tânăr a furat o locomotivă și a plecat cu ea la plimbare; garnitura GFR s-a deplasat din gara Medgidia, conform Club Feroviar

cale-ferata-tren-medgidia-furat_96454400 FOTO: Pexels
 

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a furat o locomotivă GFR din stația Medgidia.

Un tânăr a furat o locomotivă din Medgidia pentru a se plimba cu ea. Episodul cu pricina a avut loc miercuri după-amiază și, din fericire, nu s-a soldat cu victime, scrie Club Feroviar

În ciuda faptului că, din primele informații, nu avea nicio legătură cu Grupul Feroviar Român, tânărul a avut cunoștințele necesare pentru a conecta pantograful, ca mai apoi să reușească punerea în mișcare a locomotivei.

Tânărul ar fi reușit să intre în locomotivă, întrucât acesteia îi lipsesc încuietorile, scrie sursa citată. Poliția TF Medgidia l-a reținut pe tânărul în vârstă de 20 de ani, care ar fi avut ca scop doar să se plimbe.

Locomotiva din seria 43, fabricată de Rade Konkar, a fost implicată într-un alt incident cercetat de AGIFER, în 2021. 

Redacția DC News a contactat Poliția Constanța, dar nu am primit niciun răspuns până la momentul publicării acestui articol. Poliția Medgidia a zis că nu ne poate da informații și ne-a redirecționat către Poliția Constanța. Dacă vom primi un răspuns, vom reveni cu update.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close