Supărat că nu îşi găseşte loc de muncă, un bărbat din comuna Băneasa, judeţul Giurgiu, a încercat să se sinucidă.
'Bărbatul s-a urcat pe un stâlp înalt din beton pe care erau amplasate mai multe antene şi a ameninţat că se aruncă de acolo dacă primarul şi viceprimarul nu vin să stea de vorbă cu el şi să încerce să îi găsească un loc de muncă', a declarat duminică purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Gabriela Olexiuc, conform Agerpres.
Din păcate cei doi nu erau în localitate, dar după insistenţele lucrătorilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, bărbatul a coborât de pe stâlp şi dus la spital.
Bărbatul are 43 de ani, este căsătorit şi are un copil în vârstă de şapte luni. Consătenii spun că este recidivist şi nu ieşise de mult timp din închisoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News