Un avion folosit ca ambulanță s-a prăbușit peste un imobil în India

avion india
avion india

Zece persoane au murit după ce un avion folosit ca ambulanţă aeriană pentru a transporta un pacient la un spital din New Delhi s-a prăbuşit miercuri seară într-o zonă rezidenţială de la periferia capitalei indiene, informează oficiali guvernamentali.

Potrivit Press Trust of India, pilotul avionului a pierdut controlul în urma unei furtuni de praf şi s-a prăbuşit de la circa 2.440 de metri. Avionul avea şapte pasageri la bord şi s-a prăbuşit la puţin timp după decolare peste un imobil de locuit din oraşul Faridabad, din apropiere de New Delhi, a declarat un oficial local citat de postul de televiziune New Delhi TV.

În urma impactului avionul s-a rupt în două şi a luat foc, provocând avarii însemnate imobilului. La mai multe ore de la prăbuşire, coada avionului era încă pe acoperişul clădirii, iar motorul putea fi văzut pe o alee din apropiere, informează Agerpres. Toţi cei şapte pasageri aflaţi la bordul avionului au murit, la fel ca şi trei oameni aflaţi în imobilul lovit de aparat. Alte două persoane au fost rănite.

Avionul îl transporta pe un om de afaceri grav bolnav din oraşul Patna la un spital din New Delhi, a declarat dr. Alok Kumar, şeful unităţii medicale în care fusese internat pacientul. El a mai precizat că din echipaj făceau parte doi piloţi, doi medici şi un asistent.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel