ULTIMA ȘANSĂ a lui Jupiter în Pești pentru fiecare ZODIE/ASCENDENT până pe 11 mai

Foto de Hermann de la Pixabay
Foto de Hermann de la Pixabay

Jupiter mai stă în semnul Peștilor până pe 11 mai, când va intra în Berbec. 

Dar pentru că suntem într-o perioadă foarte spirituală, îți recomand să folosești din plin acest tranzit. Când vorbim de Jupiter, Marele Benefic, prin semnul Peștilor, nu putem să nu amintim prima dată de vindecare. Minte, trup și suflet. 

Din punct de vedere astronomic, Jupiter este a cincea planetă de la Soare și cea mai mare din Sistemul Solar. În astrologie, Jupiter este considerat Marele Benefic și îl reprezintă pe Zeus. Caracteristicile acestei planete sunt: abundența, încrederea, expansiunea, dreptatea, optimismul, înțelepciunea, filosofia, credința.

Semnul Peștilor este cel responsabil de vindecare, sensibilitate, vulnerabilitate, dizolvare, confuzie, ceață, haos, sacrificiu, umanitate, alienare, înstrăinare, spiritualitate, divinitate, simț artistic, creativitate, fotografie.  Energia Peștilor este una fără limite.

Deci, până pe 11 mai 2022, Jupiter va amplifica toate caracteristicile Peștilor. Vom avea o multitudine de șanse, dar va trebui să avem grijă să nu ne pierdem capul. Sănătatea mintală va deveni un subiect important. Ne va fi din ce în ce mai greu să facem diferența între ce este real și ce este fake news. Un lucru este totuși bun: spiritualitatea va face parte până și din viețile celor mai pragmatici oameni.

Berbec/Ascendent în Berbec

Jupiter tranzitează casa a 12-a. Ai avea ocazia să îți dai seama care sunt tiparele cele mai toxice din viața ta și să înveți să le vindeci. Te vei ocupa mai serios de problemele de sănătate. Tendința ta va fi una de retragere, dar așa îți vei cunoaște adevărata bogăție: cea interioară. Jupiter te va ușura de praful de sub preș. Ai șansa să închizi un ciclu.

Taur/Ascendent în Taur

Jupiter tranzitează casa a 11-a. Poți culege roadele eforturilor depuse în zona profesională, pe tot parcursul 2021. Pe drumul vieții tale, vor apărea prieteni noi sau vei avea relații mult mai bune cu aceia care sunt de mult timp în viața ta. Ar trebui să profiți de orice ocazie de a te face remarcat.

Gemeni/Ascendent în Gemeni

Jupiter va tranzitează casa a 10-a. Vei primi multe oportunități profesionale. Pe moment, vei avea senzația că sunt provocări, dar de fapt vor fi menite să te urce, să îți ofere un nou statut. Jupiter te roagă totuși să nu te implici în mai multe proiecte decât ai putea duce. Vei avea curajul necesar să faci o reconversie profesională. 

CITEŞTE MAI MULTE PE ASTROSENS

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel